Bacșișul se taxează! Clienții, obligați să noteze la final procentul lăsat în plus

de: Ana Chivu
14 08. 2019

Românii care aleg să petreacă o zi relaxantă la o terasă sau un restaurant trebuie să ia la cunoștință noutatea în privința notei de plată. Cum se vor taxa banii în plus și ce sume nu trebuie să depășească?

Cum se va taxa bacșișul? Nota de plată îl va include

Cei care vor să se bucure de câteva clipe de relaxare și de povești cu prietenii la o terasă sau un restaurant, trebuie să știe cum se va taxa bacșișul. Clienții vor primi de acum o notă de plată specială în care vor trebui să evidențieze procentul lăsat la final în plus. Acesta nu trebuie să depășească 15%. Beneficiul angajaților este acela că din bacșiș vor plăti impozit de 10%, conform proiectului de ordonanță pus în dezbatere de către Ministrul Finanțelor. Actul normativ arată ce se înțelege prin „bacșiș” și unde nu mai este voie să lași bani în plus. De asemenea, suma lăsată voluntar de către clienți trebuie evidențiată pe bonul fiscal. Se subliniază că firmele care livrează la domiciliu nu au obligația de a evidenția suma pe bon.

”Prin bacșiș se înțelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – «Restaurante», 5630 – «Baruri și alte activități de servire a băuturilor». Bacşişul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii”
Actul normativ

Cum se va taxa acșișul?

Condiționarea serviciului de bacșiș este interzisă

”Operatorii economici prevăzuți la alin. (1) au obligația de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacșișului oferit, între 0% și 15% din valoarea consumației”
Arată proiectul

Este strict interzis operatorilor economici să condiționeze livrarea de bunuri sau orice prestare de servicii de acordarea bacșișului. Sumele din plata sumei voluntar oferite se distribuie angajaților, iar companiile urmează să stabilească intern procedura și modalitatea de distribuire a acestuia.