Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a explicat ce ar putea păți elevii care susțin examenele de Bacalaureat sau de Evaluare Națională, dacă se prezintă în ziua respectivă cu temperatură mai mare decât cea acceptată de autorități.
Oficialul a vorbit la Antena 3 despre felul în care autoritățile se gândesc să reglementeze situația elevilor care vor avea temperatura mai mare de 37,3, în ziua examenului de Evaluare Națională sau de Bacalaureat.
”E un fapt că a aduce copiii la examen înseamnă a creea o comunitate cu risc epidemiologic. Ca atare, anumite măsuri de prudență și în această situație devin obligatorii. Distanțarea socială, triajul epidemiologic, printre măsuri. Se va lua și tempereatura.
A impune o barieră 37,3 creează o angoasă. Actul normativ nu l-am definitivat. Suntem doar în discuție. În principiu, un copil bolnav nu poate da examen. Noțiunea de om suferind e mai complexă decât măsurarea temperaturii”, a spus Horațiu Moldovan.
Așadar, elevii care se prezintă în ziua examenului cu temperatură ar putea rata examenele. Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, săptămâna trecută, la televiziunea națională, ca a emis un nou ordin comun cu ministrul Sănătății, referitor la condițiile în care elevii din clasele terminale vor reveni în școli și își vor susține examenele, deoarece România a trecut de la stare de urgență, la starea de alertă, iar ordinul a fost actualizat.
Astfel, printre prevederile Ordinului de ministru se prevede faptul că elevii și cadrelele didactice nu vor fi acceptate în sălile de clasă, dacă au temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius. De asemenea, părinții sunt cei care vor decide dacă starea de sănătate a propriilor copii le permite participarea la cursurile ”față în față”, destinate anilor terminali.