Fostul preşedinte american Donald Trump a ajuns, luni seară la New York, acolo unde, marți, se va prezenta în instanţă, urmând a i se comunica un rechizitoriu într-un caz de fraudă legat de o plată către o vedetă porno. Lovitura este cu atât mai mare pentru miliardarul republican, cu cât acesta a părăsit Casa Albă, în 2021, pe fondul unui scandal, iar acum a dorit să reintre în cursa pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2024. Avocatul său, Alina Habba, a dezvăluit cum se simte fostul lider american înainte de înfățișare.
Înainte de a se deplasa la New York, Donald Trump s-a arătat supărat din cauza nedreptății care s-ar fi comis, astfel că, acesta a transmis un mesaj prin care și-a exprimat suprinderea față de ultimele evenimente în care a fost implicat.
„Marți dimineață, voi merge, vă vine să credeți sau nu, la tribunal. America nu trebuia să fie așa”, a declarat el duminică seara pe rețeaua sa de socializare Truth.
Cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite (2017-2021), Donald Trump, a fost pus sub acuzare, marți, de procurorul Alvin Bragg, după ce ar fi încercat să ascundă un scandal, chiar înainte de alegerile din 2016. Atunci, viitorul preșdinte american i-a oferit bani din campania electorală actriței porno Stormy Daniels pentru a nu face publică relația pe care cei doi ar fi avut-o.
După ce a fost pus sub acuzare, avocatul miliardarului, Joseph Tacopina, a transmis că, marți „este ziua în care, după părerea mea, statul de drept a murit în Statele Unite”, a declarat acesta, în direct, la televiziune.
Ajuns la New York, luni seară, Donald Trump s-a întâlnit cu avocaţii săi Susan Necheles şi Joe Tacopina la Trump Tower, potrivit informațiilor transmise de o sursă familiarizată cu această întâlnire, pentru CNN.
Alina Habba este avocatul lui Donald Trump în mai multe cazuri civile, aceasta reușind să petreacă mai mult timp cu acesta, luni seară. Ulterior, aceasta a vorbit pentru prima oară despre starea lui Donald Trump, având în vederea rușinea la care a fost supus. Contrar a ce ar putea crede cetățenii, Alina Habba a declarat în emisiunea „Jesse Watters” de la Fox New că fostul președinte este „binedispus, aşa cum ar trebui să fie în mod normal”.
Cu toate acestea, avocatul lui Trump speră că lucrurile se vor desfășura normal, fără să apară prea multe surprize.
„Cu excepţia unor surprize, cred că ar trebui să fie fără probleme. Încercăm să ne coordonăm şi să cooperăm cu toată lumea pentru a ne asigura că nu există probleme”, a transmis avocata.
Chiar și așa, atunci când vine vorba ca Donald Trump să aibă parte de un proces corect în Manhattan, avocata sa nu pare încrezătoare în acest sens.
„Nu, nu. Cred că este foarte dificil. Mi-ar plăcea să am încredere în acest stat, dar am practicat pentru el acum câţiva ani şi am mers la tribunal în New York de câţiva ani şi pot să vă spun că nu este acelaşi lucru cu a reprezenta pe oricine altcineva.”,a transmis ea.