Avocații soților Ceaușescu, pledoarii mincinoase la proces. Modul josnic în care s-au purtat. „Puteam muri fără mascarada asta!”

Avocații soților Ceaușescu, care ar fi trebuit să-i apere în fața așa-zisului tribunal care urma să-i condamne la moarte pe dictatori, au fost evident împotriva lor. Întregul proces a fost o mascaradă, așa cum chiar Nicolae Ceaușescu l-a numit, una de care nu era nevoie, pentru că oricum ar fi murit. Foștii dictatori au fost tratați în cel mai josnic mod cu putință și li s-au pus în cârcă mai multe acuzații decât ar fi trebuit.

Avocații soților Ceaușescu au acționat mai mult ca niște călăi, decât ca apărători

Azi, cu toții știm că procesul pentru condamnarea soților Ceaușescu a fost doar de fațadă. Decizia de a-i executa a fost luată cu mult înainte de a începe lovitura de stat care a fost apoi transformată voalat în revoluție. Oamenii care au apărut în fața populației agitate în decembrie 1989 ca salvatori și aliați ai poporului au fost și cei care au știut de mult timp cum avea să se desfășoare operațiunea. Cei care n-au știut, dar aveau un rol important, au fost informați pe parcurs.

Atunci când soții Ceaușescu au ajuns în fața „instanței”, toți acuzatorii, inclusiv avocații apărării, știau deznodământul. Pedeapsa capitală din Codul penal comunist a fost întors împotriva cuplului dicatorial și au primit chiar ei această sentință, în baza unor acuzații care la acea vreme erau greu de combătut.

Nu se știe nici până azi cine a dat ordinul, dar era clar. Ceaușeștii trebuiau lichidați la Târgoviște cât mai repede, nu mai era timp de pierdut. Mulțimea furioasă trebuia „hrănită” cu sângele dictatorilor. Totul trebuia filmat, ca oamenii să vadă că s-a făcut dreptate.

Avocații Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu au avut o atitudine mai degrabă de călăi, decât de apărători și i-au batjocorit pe „clienții” lor. Totul a fost încropit pe moment. Ceaușeștii n-au avut nicio idee ce se petrecea, iar pe unii dintre cei prezenți la proces, probabil că-i vedea pentru prima dată, cel puțin, față-n față. Astfel, e de înțeles că aceștia nu recunoșteau tribunalul. Cu toate că și-au înrăutățit singuri situația, nici nu au avut, cu adevărat, o apărare concludentă.

„Eu voiesc să vă înfăţişez faptul că le-am făcut noi onoarea, venind de la Bucureşti să le acordăm apărarea, care în ultimii 25-30 de ani nu s-a respectat. Că noi înţelegem ca avocaţi să apărăm indiferent pe cine ar fi şi indiferent de faptele pe care le-a săvârşit, dar în limita dispoziţiilor legale, a faptelor de care luăm cunoştinţă prin rechizitoriu, a probelor care au fost căutate de către reprezentanţii legali şi, desigur, în spiritul legalităţii.” avocatul Teodorescu, conform Adevărul.

„[…] deşi eu am venit să le acord, să le fac cinstea de a-i apăra… Ei se menţin în aceeaşi poziţie pe care au avut-o dintr-un început, zicând că este un act de provocare dacă i-am întrebat dacă sunt bolnavi psihic sau nu. Pentru că una e impunitatea prevăzută de legi, adică aceea în care eşti bolnav şi poţi fi supus unei expertize psihiatrice, şi atunci eşti iresponsabil – mare diferenţă fiind faţă de situaţiunea în care te comporţi ca un iresponsabil, dar eşti responsabil.”

„Puteam fi împușcați fără mascarada asta!”

Asta a fost una dintre ultimele replici ale lui Nicolae Ceușescu în momentul în care era dus la zidul execuției. Deși părea că avea mintea profund tulburată de ce-l aștepta, multe dintre replicile lui erau cât se poate de lucide și avea dreptate: amândoi ar fi putut să sfârșească linșați chiar în sediul Comitetului Central. Însă, totul era un spectacol pentru cei care plănuiau de mult preluarea puterii.

Avocatul Lucescu mai avea puțin și lua el însuși mitraliera ca să le zboare creierii chiar în incinta clădirii:

„[…] Când aţi căutat un act odios, de diversiune, până când Armata cu Securitatea să o puneţi cap la cap… şi aţi îmbrăcat ofiţeri ai Securităţii din trupele dumneavoastră în ofiţeri ai Ministerului Apărării Naţionale, să daţi iarăşi o lovitură, ca Armata să nu vină alături de popor, ca poporul să urască Armata… şi din această degringoladă dumneavoastră să puteţi câştiga timpul pentru a creşte copiii de la orfelinate pentru a-i trimite în străinătate sau pentru a-i aduce ca trupe de comando împotriva poporului român. Da… a cărui popor… că nu mă refer la oameni în vârstă! Dacă aţi fi împuşcat unul ca noi, îi împuşcaţi pentru voinţa lor, dar ca să tăiaţi legăturile de oxigen de la capul bolnavilor, de la copii, să trageţi în spitale şi în bolnavi, să aruncaţi în aer sângele şi medicamentele poporului? […]”

„Eu nu v-aş cere pedeapsa cu moartea. Spune cineva, dar este greu pentru poporul român să-i mai suporte alături… Cea mai mare suferinţă, cea mai mare pedeapsă este să trăiască în condiţiile care (!) ni le-au creat nouă, să trăiască cu frica în sân, că poţi fi ridicat şi împuşcat, că poţi fi injectat şi dus la spitalul de nebuni, că împotriva familiei se pot lua cele mai odioase măsuri, că împotriva neamurilor – şi asta pe linie ascendentă, cu plinele dosare de cadre ţinute de doamna, cu buna ascultare făcută de domnia sa… este reprobabil, până şi pe WC îi asculta pe demnitari şi pe acoliţi.”

Avocații soților Ceaușescu au profitat de fraza-clișeu a dictatorului „Nu recunosc niciun tribunal” și au întors atitudinea sa împotriva lui: „Nerecunoscând tribunalul, nu exercită nicio cale de atac. Vă rog să constatați că hotărârea este definitivă!”.

Soții Ceaușescu au fost condamnați „la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii, pentru săvârşirea infracţiunilor de genocid prevăzute de articolul 357, aliniatul 1, litera c, Cod Penal; subminarea puterii de stat, prevăzută de articolul 162 Cod Penal; act de diversiune, prevăzut de articolul 163 Cod Penal, şi sub­minarea economiei naţionale, prevăzută de articolul 165, aliniatul 2, Cod Penal.”

Pentru că au cam opus rezistență, ei au fost bruscați de parașutiștii aduși să-i lege și să-i ducă la zid pe dictatori. Ea a avut o ultimă dorință: „Împreună am luptat, să murim împreună!”