România reprezintă granița de est a NATO, iar în contextul războiului din Ucraina, a devenit o zonă atent supravegheată de către forțele aliate. Amenințarea rușilor nu ne vizează direct, însă posibilitatea extinerii conflictului există spun unele voci, de aceea, liderii Alianței Nord-Atlantice au hotărât să întărească prezența militarilor în țara noastră.
De la începutul conflictului din Ucraina, mulți analiști militari din România au ridicat problema extinderii sale și în țara noastră. Autoritățile statului au transmis populației că nu este cazul să se îngrijoreze. Inclusiv președintele Klaus Iohannis a declarat ferm că „niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranța sa și a familiei sale!” și ne-a asigurat că „România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile.”
Statutul de membru NATO și al Uniunii Europene, Parteneriatul Strategic solid cu Statele Unite ale Americii constituie o umbrelă de securitate extrem de solidă. Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați în fața oricărei potențiale agresiuni.
Vreau să subliniez foarte clar: România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina!”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
De la începutul războiului din Ucraina, spațiul aerian al României este survolat zi și noapte de avioane militare ce aparțin țărilor membre NATO. Duminică seara cel puțin trei aeronave executau misiuni de patrulare în spațiul aerian român.
Pe site-ului de specialitate flightradar24, care afișează în timp real toate avioanele care zboară în întreaga lume, au fost identificate următoarele aparate de zbor: KK31 Royal Air Force – aparținând Forțelor Aeriene Britanice; LAGR222 US Air Force și LAGR223 US Air Force, ambele ale armatei americane.
Zona în care au survolat aparatele aliaților a fost în apropierea graniței cu Republica Moldova.
Germania și Italia au trimis și ele recent aparate de zbor militare. Din cele șapte avioane de luptă dislocate în România, trei sunt Eurofighter Typhoon.
Citește și: „Ce înseamnă când forţele nucleare ruseşti sunt în stare de alertă, ordinul dat de Vladimir Putin azi”
Duminică, 27 februarie, Guvernul României a precizat că trimite a doua tranșă de ajutoare în țara vecină care includ și armament, respectiv muniție, căști, veste antiglonț și alte echipamente.
Guvernul României a decis, ca după ce în Ucraina a ajuns deja o primă tranşă de echipamente şi medicamente sanitare, astăzi să fie trimisă o a doua tranşă de ajutoare, în valoare totală de 3 milioane de euro, constând în: combustibil, veste antiglonţ, căşti, muniţie şi echipamente militare, alimente, apă şi echipamente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
Totodată, Guvernul României a anunțat disponibilitatea de a prelua persoanele rănite ucrainene în rețeaua militară și civilă de sănătate din țara noastră.
Citește și: „Mesaj alarmant din Kiev al primarului: „Ne aflăm la graniţa unei catastrofe umanitare””