Avertismentul lui Dalai Lama care îți schimbă opinia despre război: ”De fapt, am fost spălați pe creier”
Cel de-al 14-lea Dalai Lama a făcut valuri la nivel global prin intermediul opiniilor formulate în ultimele decenii, dar niciodată nu a fost atât de agresiv pe marginea războaielor și spălării pe creier.
Au trecut deja câțiva ani de când Dalai Lama a spus că rugăciunile sunt departe de a fi soluția eficientă în cazul atentatului de la Paris, de la Charlie Hebdo. Schimbarea de atitudine a venit în contextul în care asemenea atentate se petrect în fiecare colț al mapamondului, regulat, chiar dacă evenimentele dintr-o capitală europeană sunt mai mediatizate.
În opinia autorității spirituale tibetane, toți oamenii sunt de vină pentru crearea acestei probleme. Faptul că îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să o remediem nu are nicio logică. Dacă noi am creat acest dezastru, noi suntem responsabili de soluționarea sa, nu Dumnezeu. Comentariile de la acea vreme ale lui Dalai Lama au devenit virale.
Într-un articol recent publicat pe site-ul oficial al tibetanului, Dalai Lama atrage atenția asupra faptului că cei mai mulți dintre noi au fost spălați pe creier, când vine vorba de atitudinea pe care o avem față de război. ”Desigur că războiul și organizațiile militare de dimensiuni mari reprezintă cea mai mare sursă de violență din lume. Indiferent dacă scopul lor este defensiv sau ofensiv, acest puternice organizații vaste există cu scopul unic de a ucide oameni. Ar trebui să ne gândim cu grijă la realitățile războiului.
Cei mai mulți dintre noi au fost condiționați să privească conflictele militare într-un mod incitant și strălucitor, o ocazie pentru bărbați de a-și dovedi competența și curajul. Din moment ce armatele sunt legale, trăim cu impresia că războiul este acceptabil. În general, nimeni nu simte că războiul este criminal sau că toleranța sa este o atitudine criminală. De fapt, am fost spălați pe creier. Războiul nu este nici strălucitor și nici atractiv. Este monstruos. Natura sa de bază este una de tragedie și suferință.” Cu alte cuvinte, indiferent cât de mult vei aprecia armata ca o instituție și manifestările de război ca pe ”un rău necesar”, realitatea este că, indirect, tolerezi și susții crimele în masă.