04 dec. 2023 | 16:37

Avertisment meteo: Temperaturile vor scădea până la -50 de grade Celsius. Zonele din lume lovite de un ger năprasnic

Vremea Meteo
Avertisment meteo: Temperaturile vor scădea până la -50 de grade Celsius. Zonele din lume lovite de un ger năprasnic
Avertisment meteo: Temperaturile vor scădea până la -50 de grade Celsius. Zonele din lume lovite de un ger năprasnic

Anunț important din partea meteorologilor. Specialiștii au emis un avertisment important, conform căruia temperaturile au luat-o razna. În unele zone din lume, termometrele au indicat chiat și -50 de grade celsius, în timp ce zăpezile au pus stăpânire pe întreg teritoriul. Ce ne așteaptă în următoarele zile.

Ger năpraznic în Rusia

Temperaturile extrem de reci au lovit anumite regiuni siberiene, ajungând până la minus 50 de grade Celsius. Moscova a fost acoperită de un strat impresionant de zăpadă și a fost afectată de viscol, ceea ce a dus la perturbarea a peste 50 de zboruri în ultimele zile.

Acest fenomen are loc în contextul în care întreaga Rusie este cuprinsă de o iarnă aspră. În Republica Saha, aflată în partea de nord-est a Siberiei, inclusiv în orașul Iakutsk, recunoscut drept unul dintre cele mai reci orașe din lume, temperaturile au coborât sub pragul de minus 50 de grade Celsius.

O răcire neașteptată și timpurie a adus temperaturile la niveluri extreme, coborând chiar sub minus 50 de grade Celsius în mai multe regiuni ale Republicii Saha, o zonă vastă, ușor mai mică decât India.

Republica Saha este în cea mai mare parte acoperită de permafrost. În capitala sa, Iakutsk, situată la aproximativ 5.000 de kilometri est de Moscova, termometrele au înregistrat temperaturi între minus 44 și minus 48 de grade Celsius, subliniind o variație dramatică și neobișnuită în condițiile meteorologice.

Temperaturile din Moscova ar urma să se situeze undeva la aproximativ minus 18 grade Celsius în cursul acestei săptămâni. Până atunci, 54 de zboruri au suferit întârzieri, în timp ce alte cinci curse au fost anulate complet.

Vreme prea călduroasă în România

În România, însă, situația este cu totul alta. Chiar dacă am avut și noi parte de episoade destul de reci, vijelii și ceva precipitații, în zona de munte este încă prea cald. Spre dezamăgirea iubitorilor de sporturi de iarnă, zăpada lipsește cu desăvârșire.

Vezi și: Ce se întâmplă cu vremea după 1 decembrie. Anunţul făcut de ANM, se schimbă totul

Într-un comunicat oficial emis luni, autoritățile din Brașov au informat că în acest moment se desfășoară procesul de producere a zăpezii artificiale în stațiunea Poiana Brașov, pe mai multe pârtii de schi. Turiștii sunt sfătuiți să aibă mare grijă în ceea ce privește activitățile de schi, având în vedere condițiile proaspete create pentru zăpada artificială.

”Având în vedere condiţiile meteo, care permit funcţionarea instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale pe timpul zilei, precum şi faptul că prognoza arată temperaturi care nu vor permite pornirea sistemului de înzăpezire pentru zilele viitoare, am luat decizia de a produce zăpadă artificială şi pe parcursul zilei de astăzi”, anunţă, luni, oficialii Primăriei Braşov.

Turiștii sunt sfătuiți să schieze cu prudență, pentru a evita situațiile neplăcute. Pentru că temperaturile sunt pozitive, zăpada s-a topit și nu se mai poate așterne un nou strat, chiar dacă vor mai cădea precipitații în zilele următoare.

Cum va fi vremea în România

România experimentează un șoc termic în prezent, manifestat printr-o variație semnificativă de temperatură, cu o diferență de 15 grade Celsius între zilele consecutive. Sâmbătă, recorduri de temperaturi minime au fost consemnate la 45 de stații meteorologice.

Află și: Vremea de Crăciun și de Revelion în România. ANM a făcut prognoza până pe 1 ianuarie 2024

În ziua de ieri, duminică, temperatura maximă înregistrată a fost de 13,8 grade Celsius, înregistrată la Constanța. Cu toate acestea, către finalul zilei, o masă de aer rece a pătruns deja în jumătatea nordică a țării, motiv pentru care vremea a fost extrem de rece luni.

„Luni, masa de aer rece va cuprinde și zona de sud, sud-est a țării, acolo unde temperaturile la scara întregii țări, vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obișnuit, pentru că mâine, 4 decembrie, maximele se vor situa, doar între -5 grade, până la 4 – 5 grade Celsius.

Minimele vor fi preponderent negative, -11 grade, în depresiuni, până la cel mult 0-1 grade pe litoral”, a precizat Elena Mateescu.

Specialiștii în meteorologie anunță că, începând de miercuri, se așteaptă să revină precipitațiile, chiar dacă temperatura va cunoaște o ușoară creștere, atingând valori maxime de 9-10 grade Celsius. De miercuri revin ninsorile în zona montană, dar și  în zonele mai joase.

Elena Mateescu spune că săptămâna aceasta este traversată de o masă de aer rece, care va duce la scăderea serioasă a temperaturilor. Vântul va sufla cu mare putere, iar viteza va depăși 60, 80 km pe oră în zonele mai înalte.

„Vor fi predominant ninsori în zona monantă și nu excludem să avem lapoviță și ninsori în zonele mai joase pentru că traversăm o masă de aer foarte rece, care va fi de interes pe tot parcursul acestei săptămâni. Pe creste vântul va depăși 60, 80 km pe oră”, a mai spus directorul Agenției Naționale de Meteorologie.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Serialul numărul, 1 pe Netflix. E inspirat din evenimente reale și a oprit planeta în loc!
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Un ciclon polar lovește România exact înainte de Crăciun
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Rezultate Loto azi, 22 decembrie 2024. Numerele câștigătoare duminică la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro