Avertisment de la Ikea! Produsul care trebuie readus în magazine, e periculos
În România rechemarea în magazine a unor produse este ceva normal. De regulă sunt rechemate în magazine produsele alimentare, însă de data aceasta este vorba de mobilier. Avertisment de la Ikea! Produsul care trebuie readus în magazine, pentru că e periculos.
Produs periculos de la IKEA, rechemat în magazine
Retailerul de mobilier IKEA recheamă în magazine pentru a repara un anumit produs care poate fi periculos pentru clienții care l-au cumpărat.
În cauză este vorba despre o oglindă care poate cădea oricând de pe perete din cauza sistemului de prindere care nu este așa de bun. Astfel, Ikea recomandă cumpărătorilor să comande gratuit noi accesorii de prindere.
”IKEA extinde rechemarea în vederea reparării pentru anumite oglinzi LETTAN, ca urmare a ruperii accesoriilor de fixare pe perete. IKEA le recomandă insistent tuturor clienților care dețin o oglindă LETTAN vizată să nu o mai utilizeze și să comande noi accesorii de fixare pe perete, gratuit”, anunță Ikea.
Producătorul suedez de mobilă susține că verfică riguros toate produsele sale în privința siguranței, însă chiar și așa a fost anunțată de problemele pe care produsul său le are.
Vezi aici cum te păcălește IKEA să cumperi mai mult
”IKEA dezvoltă produsele utilizând un program riguros de evaluare a riscurilor și de testare, pentru a se asigura că acestea respectă toate legile și standardele aplicabile pe piețele unde sunt vândute. În pofida acestui fapt, ni s-a adus la cunoștință că unele dintre accesoriile de fixare a oglinzilor LETTAN pe perete s-au rupt în ultima vreme. Acest lucru a dus, la căderea neașteptată a unor oglinzi.
IKEA, anunț de reparare a oglinzii LETTAN
În ianuarie 2023, IKEA a emis un anunț de rechemare în vederea reparării anumitor oglinzi LETTAN, ca urmare a ruperii accesoriilor de fixare pe perete.
În urma unor investigații suplimentare aprofundate și a unor audituri suplimentare la furnizorii noștri, am descoperit că accesoriile de fixare defecte au fost utilizate în procesul de producție pentru o perioadă mai lungă de timp față de cea cunoscută inițial de IKEA.
Deoarece siguranța clienților este prioritatea noastră principală, IKEA a decis să extindă rechemarea în vederea reparării, ca măsură de precauție”, mai anunță Ikea.
Ce cod are produsul cu probleme și ce trebuie să facă clienții
IKEA a anunțat care este produsul cu probleme, astfel încât fiecare client care a cumpărat așa ceva poate verifica dacă poate avea probleme.
”Oglinzile LETTAN afectate de rechemare în vederea reparării includ acum:
● toate oglinzile LETTAN cu marcaj de dată înainte de 2105 (AASS) și inclusiv
● oglinzile LETTAN cu numărul de furnizor 21944, cu marcaj de dată înainte de 2325 (AASS) și inclusivMarcajul de dată și numărul de furnizor se găsesc pe eticheta de pe partea din spate a oglinzii LETTAN. Mai jos este prezentat un exemplu de etichetă, cu poziția numărului de furnizor (21944) și a marcajului de dată (2152 = An An Săptămână Săptămână) evidențiate cu roșu”, specifică IKEA.
Cum alege IKEA numele produselor sale. Este un mare secret
În plus, în anuțul său IKEA a precizat și ce au de făcut cei care constată că au cumpărat produsul cu probleme.
”Accesează www.IKEA.ro, secțiunea Piese de schimb sau contactează IKEA la (021-407.45.32) pentru a comanda numărul necesar de accesorii de fixare, de schimb, cu numărul de articol 139298/1.
Asigură-te că dezasamblezi oglinda LETTAN cu mare atenție. Urmează instrucțiunile atașate când faci acest lucru. Accesează documentul mai jos.
IKEA își cere scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de această campanie de rechemare în vederea reparării”, a conchis compania IKEA în anunțul făcut.