14 dec. 2024 | 12:43

Averea impresionantă a lui Mircea Diaconu. Câte terenuri și proprietăți avea regretatul actor: ”Am fost zgârcit cu mine!”

Știri generale
Averea impresionantă a lui Mircea Diaconu. Câte terenuri și proprietăți avea regretatul actor: ”Am fost zgârcit cu mine!”
Averea impresionanta a lui Mircea Diaconu

Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, după o lungă suferință. Lasă însă în urma sa o avere impresionantă, deoarece a vrut ca familia sa să aibă de toate, iar copiii săi să nu aibă o copilărie nefericită.

Averea impresionantă a lui Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani. Actorul a pierdut lupta cu o boală nemilioasă. Suferea de cancer de colon, care l-a răpus, într-un final. Era unul dintre cei mai apreciați, dar și bogați actori din România, deși spunea că a fost un tip zgârcit, însă doar cu el.

Atunci când a plecat la Bruxelles, ca europarlamentar, actorul a ales să-și închirieze o locuință modestă, cu mansardă, pe care a amenajat-o cu lucruri aduse de acasă. Inclusiv mobilierul de grădină și l-a luat din țară.

„Da, sunt zgârcit cu mine. Numai cu mine sunt zgârcit, în rest, cu nimeni altcineva din jur. Nu sunt zgârcit, sunt atent, nu-mi place să-mi bat joc de nimic.

Indemnizația e de 6.300-6.500 de euro de europarlamentar. Nu există cotă forfetară. Există o sumă pentru birou, în rest există diurnă, pe care deputații o primesc pe semnătură și pe muncă.

Am sugerat la cei de aici să facă același lucru, rezolvă toate problemele cu putință, rezolvă cazările, pentru că nu are nimeni bani de cazare acolo. tăteam într-un cartier foarte bun, dar atât de frumos.

Era la etajul 2 cu terasă deasupra grădinilor, era atât de frumos, am umplut-o cu mușcate, mi-am adus de acasă și mobilier de terasă și scaune și tot. Am vrut să mă simt bine. Și biscuiții tot de acasă mi-i aduceam. Nu sunt zgârcit, vreau să mă simt bine”, declara îndrăgitul actor.

Citește și Mircea Diaconu a murit la 74 de ani. Celebrul actor se lupta cu o boală necruțătoare

Câte terenuri avea Mircea Diaconu

Presa a scris în 2019 că în 5 ani de mandat de europarlamentar Mircea Diaconu a primit 900.000 de euro. În prezent, actorul avea o pensie de vârstă și pensie de merit în valoare de 6.000 de lei, scrie wowbiz.ro.

Înainte de alegerile prezidențiale din 2019 la care a și candidat, Mircea Diaconu și-a făcut publică declarația de avere.

În aceasta apăreau următoarele bunuri: 5 terenuri intravilane, două case, o casă de vacanță, un apartament și grajd de 50 mp, 3 mașini, printre care una de epocă și suma totală de 120.000 de euro în conturi. Întrebat în cadrul unui interviu care este averea sa, actorul a recunoscut cu mâna pe inimă.

„Copiii, familia, amintirile și locurile din jurul nostru. 900.000 de euro e aiurea. Nu mă apuc să fac cifrăraie. Toți banii pe care i-am câștigat toată viața mea pot să vi-i arăt unde sunt, știu unde sunt. Filmele mele… Nu am aruncat cu banii, am fost zgârcit cu mine.

Am case, copiii mei au tot ce trebuie și să nu aibă copilărie nefericită. Nu e nimic pentru mine. Nu țin banii în bancă, nu cred în chestia asta. Îi bag în terenuri, în păduri. Ce am nevoie sau să rămână copiilor și generațiilor ce vin”, preciza regretatul actor.

Citește și Doliu în teatrul din România. O actriță cunoscută a murit în urmă cu puțin timp: ‘Drum bun, om minunat’

Parteneri
E doliu în lumea fotbalului. S-a stins un fost mare jucător, coleg cu Pițurcă dar și cu Tolontan
Redactia.ro
Cum a reușit un român să-și construiască o casă fără să facă credit. „Am gătit acasă și am mâncat din acea mâncare până am terminat-o"
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cu cine se distrează iubitul Elenei Udrea în timp ce ea e la pușcărie. Cele mai noi imagini cu Adrian Alexandrov, surprins de paparazzi, s-au viralizat pe internet
Unica.ro
Formula de calcul a salariului minim, schimbată. Criteriile analizate
EVZ.ro
SUPEREXCLUSIVITATE! Primele imagini cu Alexandra Stan şi noul iubit! Săruturi pasionale în public / VIDEO
Spynews
Călin Georgescu nu mai are șanse. Dezvăluiri șoc! Cum a ajuns să câștige primul tur
Capital.ro
Laura Vicol e numele de pe buzele tuturor, dar oare ați văzut cum arată casa în care locuiește? “Regina luxului”, care ar fi cheltuit 1,6 milioane de euro din banii Nordis în cluburi de fițe și pe operații estetice, împarte o vilă ca în reviste cu soțul și cei doi copii ai lor. Detalii spectaculoase din interior
Avantaje
ANUNȚ MAJOR pentru ROMÂNII care au CENTRALĂ TERMICĂ
Mediaflux
SUPEREXCLUSIVITATE! Primele imagini cu Alexandra Stan şi noul iubit! Săruturi pasionale în public / VIDEO
Spynews.ro
Trucul simplu prin care poți să deblochezi căruciorul de cumpărături fără monedă. Ai nevoie de un simplu obiect, pe care îl porți mereu cu tine
Realitatea.net
Cu ce boală a fost diagnosticat Kanye West. Cântărețul a făcut o dezvăluire neașteptată
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro