Autostrăzile care apar în 2023 în România. Câți kilometri noi vor fi gata

de: Ștefan R. Apostol
03 01. 2023

Pentru clasa politică de la conducerea statului 2023 a început cu tolba plină de promisiuni. Conform oficialilor din guvern, în 2023 România va avea parte de mai multe autostrăzi, nu că asta nu ar fi de bine, dar realitatea este cu totul alta. Cu toate astea, autoritățile vorbesc cu optimism de autostrăzile care apar în 2023 în România, dar și de câți kilometri noi vor fi gata.

Optimism, promisiuni și autostrăzile care apar în 2023 în România

Ca în fiecare an, din ultimii 30 de ani, politicienii români încep noul an cu optimism, dar să nu uităm și de promisiunile populiste. În aceeași consonanță cu aceste stări, inclusiv reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au început 2023 cu aplomb și optimism, când vine vorba de autostrăzile care apar în 2023 în România. Trăim într-o eră în care promisiunile au ajuns la rang de valoare și certitudine, dacă ne gândim strict la subiectul în discuție, și anume infrastructura rutieră românească.

Dar, revenind la ceea ce spune cei de la Pro Infrastructură, repreezentanții asociației declară că în 2023 vom putea circula pe noi autsotrăzi, dând și cifre în acest sens:

„Dacă nu se va întâmpla ceva catastrofal, va fi un an peste medie, chiar dacă mergem exclusiv din inerție pe obiective (aproape) sigure: 78,5 kilometri noi de autostradă și drum expres. Țintim 110,5 kilometri cu puțin noroc și mult chef de muncă și visăm măcar câteva luni la un RECORD de 126 kilometri!”, afirmă cei de la Pro Infrastructură, conform publicației Wall Street.ro.

Declarația de început de an vine în contextul în care, de exemplu, proiectul celui mai mare pod construit în ultimii 30 de ani în România, cel de la Brăila nu a fost dat nici măcar parțial în circulație, așa cum promitea antreprenorul acestuia. Ba mai mult, statul român are pe rol un număr important de procese, parte câștigate la apel, pe aceeași temă.

Realitatea ultimilor ani, din păcate, arată că ceea ce trebuia să se construiască, de la autostrăzi și până la drumuri express, au rămas la stadiul de cifre pe hârtie, sau la șantiere nefinalizate.

Asociația Pro Infrastructură și ce inaugurăm în 2023

Deși sunt necesare, atât autostrăzile, cât și drumurile express, cifrele sunt date fără o garanție totală, și în mod normal ar fi trebuit un pic de cumpătare. Cu toate astea, aceeași asociație scrie pa pagina sa de Facebook (vezi aici textul integral), ce se va inaugura în acest an, care tocmai a început:

„Ce inaugurăm în 2023? Borna celor 1000 de kilometri va fi atinsă, probabil, de turcii de la Nurol cu mini-lotul A3 Nușfalău-Suplacu de Barcău (13,554 km) în perioada mai-iunie.

Compatrioții lor de la Alsim Alarko ar putea să le „fure” trofeul simbolic dacă se vor mobiliza și vor dori să deschidă parțial lotul 2 al A0 Sud. Dacă nu, vor da în trafic toți cei 16,30 km până la sfârșitul verii. Tot Alsim Alarko are termen de livrare septembrie pe tronsonul 1 din A0 Sud (16,93 km) dar este nevoie să tragă tare și, chiar dacă ar rata toamna, trebuie să fie gata în decembrie!

Șanse MAXIME de inaugurare în toamnă sunt și pe T3 DEx12 Slatina-Colonești (31,75 km) executat de UMB din care șoferii vor putea folosi doar aproximativ jumătate (Valea Mare-Negreni).”, scriu reprezentanții asociației pe Facebook.

În aceeași măsurăp, și la fel de optimiști în enunțuri, cei de la Pro Infrastructură, vorbind de autostrăzile care apar în 2023 în România, mai menționează posibilitatea lansării unui nou lot, și anume lotul 2 din autostrada A0 Nord, precum și „aproximativ 13 km de drum expres pe DEx11 la vest de Oradea, între Autostrada A3 și DN1/Calea Borșului.”, mai spun reprezentanții asociației.

Deși datele par încurajatoare, rămâne de văzut dacă și termenele vor fi la fel de realiste, precum cifrele de pe hârtie.