Nici bine nu a început, că cearta s-a și așternut peste „Vocea României”. Irina Rimes nu a mai rezistat și l-a jignit pe fostul solist al trupei Vama Veche.
”Cat fight” la ”Vocea României”. Irina Rimes și Tudor Chirilă nu pot sta departe unul de celălalt..dar într-un mod negativ. Cei doi s-au aprins de această dată din cauza unui concurent, nu pentru că s-ar fi certat pe el, ci din cauza gusturilor sale în muzică. Mai exact, candidatul Florian, care nu a reușit să întoarcă niciun scaun în final, a interpretat piesa ”Sexbomb” a lui Tom Jones. De aici, gusturile celor doi antrenori de voce au intrat în luptă.
:format(webp):quality(80)/https://playtech.ro/stiri/wp-content/uploads/2019/09/567-2.jpg)
După ce concurentul și-a făcut treaba pe scenă, fiecare și-a dat cu părerea și, ajunși la Tudor, juratul a spus că piesa aleasă de tânăr a fost banală, deși, în esență, este piesă cunoscută în lume. Pe de cealaltă parte a fost Irina, care, la auzul vorbelor lui Chirilă, a ripostat, spunând că nicidecum nu este vorba despre o piesă banală, ci despre o interpretare mai puțin fericită.
Într-o notă amuzantă, Chirilă, vrând să nu mai dea curs altor discuții, a spus că, poate, ”bula lui este prea mică”. În cele din urmă, s-a lăsat cu jugniri, căci Irina l-a îngânat pe solist, iar replicile acide au curs. Astfel, la Chirilă a ajuns descrierea de ”nesimțit” din partea antrenoarei care îi invită pe toți candidații veniți la audiții în Cosmosul ei.
„Cred că această combinație de antrenori, cu Tudor, Smiley, Irina și Brenciu, este bună de tot. Fiecare dintre ei a contribuit la acest format și l-a ajutat să crească. Anul acesta veți descoperi lucruri noi la ei, unii își dozează altfel energia, alții sunt mult mai expansivi. O să fiți surprinși și o să vă bucurați de ceea ce o să vedeți la Vocea începând din 6 septembrie”