Înalta Curte de Casație și Justiție a luat o decizie care a fost și publicată în Monitorul Oficial. Românii care fac această fapă vor fi pedepsiți penal.
Difuzarea sau răspândirea unui material pornografic de către o persoană, fără a avea dreptul sau acordul celeilalte persoane care se regăsește în imagini, chiar dacă înregistrarea a fost făcută cu acordul celor implicați, poate fi pedepsită de codul penal ca faptă de violare a vieții private.
ÎCCJ a rezolvat în iunie o practică neunitară a instanțelor de judecată din România. Astfel, difuzarea fără acord, a unui material pornografic poate fi pedepsită penal, chiar dacă a existat consimțământ la înregistrare.
Decizia ICCJ nr. 51/2021 stabileşte că „tipicitatea infracţiunii de violare a vieţii private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. 2 din Codul penal nu este condiţionată de deţinerea unor sunete, convorbiri sau imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de acestea sau a unei convorbiri private.”
Prezentarea uui material pornografic realizat fără drept poate fi pedepsit cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală.
„Tipicitatea infracțiunii de violare a vieții private în modalitatea incriminată de art. 226 alin. (2) din Codul penal nu este condiționată de deținerea unor sunete, convorbiri ori imagini realizate fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private.
Elementul material este îndeplinit strict prin divulgare, difuzare, prezentare sau transmitere fără drept, fiind indiferent dacă subiectul deține sau nu imaginile, sunetele ori convorbirile, respectiv dacă le are sau nu în stăpânire sau în păstrare.
Orice condiție suplimentară atașată pe cale jurisprudențială (de exemplu, condiția deținerii fără drept) ar aduce atingere separației puterilor în stat, ar conduce la restrângerea elementului material la acte de conduită care nu au fost avute în vedere de legiuitor.