Protest al mai multor persoane din Ploiești, care trăiesc din ajutorul social. Noul edil al orașului, Andrei Volosevici, a „îndrăznit” să-i cheme la muncă pe oamenii pe care primăria îi întreține din fondurile proprii. Instituția a demarat programul de curățenie generală și i-a chemat pe beneficiarii de ajutor social să muncească alături de cei de la salubritate și cei de la spații verzi.
Învățați să primească bani și să nu facă nimic, când au aflat că trebuie să muncească pentru ajutorul social, mai mulți cetățeni din Ploiești au ieșit în stradă să protesteze în fața Primăriei Ploiești. Ei au aflat că noul edil a decis să înceapă un program de curățenie în care să fie și ei implicați, iar decizia i-a nemulțumit. Edilul le-a transmis că dacă refuză să muncească își vor pierde banii, conform legii.
„(…)în cazul în care vor fi persoane beneficiare ale venitului minim garantat care vor refuza să participe la acţiunile stabilite în cadrul Programului Curăţenie generală, acestora li se va restricţiona acordarea sprijinului financiar respectiv, alocat din bugetul Municipiului Ploieşti, conform prevederilor legale în vigoare”, a transmis Primăria Ploieşti într-un comunicat de presă.
Finalul săptămânii trecute a venit cu vești proaste pentru cetățenii din Ploiești care trăiesc din ajutorul social. Aceștia au aflat că trebuie să presteze muncă pentru banii pe care îi încasează, iar acest lucru i-a revoltat până în măduva oaselor, pentru că, nu-i așa(?!) până acum oamenii au primit bani fără să facă nimic.
Programul Curăţenie generală a fost demarat pentru că de mai mulți ani municipiul se confruntă cu o gravă problemă în ceea ce privește curățenia. Asistații social ar trebui să se alăture sutelor de angajați ai operatorului de salubritate Rosal Grup, precum și angajaților SC Servicii de Gospodărire Urbană, însă unii dintre aceştia au declarat că au probleme de sănătate şi că nu li se pare normal să fie scoţi la curăţenia spaţiilor publice din oraş, potrivit declarațiilor făcute presei locale.