Asigurare RCA, în România: la ce firme îți poți încheia polița obligatorie, fără riscul de a fi țepuit
Asigurarea RCA este obligatorie pentru toți posesorii de automobile (doar cu câteva excepții). Polița trebuie însă plătită doar la firme autorizate, altfel, ești și țepuit, pentru că e ca și cum ți s-ar fura banii, dar nici nu va fi valabilă în fața poliției.
Asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este obligatorie pentru toți conducătorii auto și posesorii de autovehicule în baza Legii nr. 132/2017. Excepție de la regulă fac doar cei care folosesc vehiculele respective pentru antrenamente, curse și raliuri organizate legal.
De ce asigurarea este obligatorie
Poliția RCA este necesară pentru că toți terții prejudiciați în urma unui accident rutier, produs din vina conducătorului auto asigurat, primesc despăgubiri pentru daunele materiale și/sau decesul ori vătămările corporale suferite în accident.
În plus, nu contează situația materială a șoferului care a produs accidentul. Chiar dacă nu și-ar putea permite plata despăgubirilor, firma asiguratoare are obligația prin lege să plătească prejudiciul (reparații și/sau costuri medicale și altele). Orice firmă care încearcă să fenteze această obligație și te trimite la „plimbare” cu motive cum ar fi că nu-și permite costurile, trebuie reclamată și să suporte consecințele legale.
Care sunt firmele RCA autorizate în România în 2019
Astfel, autoritățile recomandă să închei asigurarea doar la firme autorizate. În 2019, aceste firme sunt următoarele:
- Allianz – Țiriac Asigurări S.A.;
- Generali România Asigurare Reasigurare S.A.;
- Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group S.A.;
- Euroins România Asigurare Reasigurare S.A.;
- Omniasig Vienna Insurance Group S.A.;
- Groupama Asigurări S.A.;
- Uniqa Asigurări S.A.;
- Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A.;
- Grawe România Asigurare S.A.
Unde e valabilă polița RCA și ce despăgubiri trebuie să acopere
Poți încheia o asigurare la una dintre aceste firme doar dacă autovehiculul respectiv a fost înmatriculat în România.
De asemenea, asigurarea este valabilă pe teritoriul României, pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, al celor care aparțin Spațiului Economic European și pe teritoriul statelor care leagă direct două ţări membre ale Uniunii Europene în care nu există birou naţional.
Toate firmele asiguratoare trebuie să acorde despăgubiri sub formă bănească pentru:
- vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
- pagube materiale;
- pagube consecinţă a lipsei de folosinţă a vehiculului avariat;
- cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.