Reality show-ul Asia Express a ajuns la sezonul cu numărul 3. Emisiunea este difuzată patru zile pe săptămână: duminică, luni, marți și miercuri, de la ora 20:00, pe Antena 1. Urmărește ediția din sezonul 3 al emisiunii Asia Express ca să vezi ce au făcut concurenții rămași în competiție.
În ediția de marți 14 aprilie, concurenții au avut parte de o surpriză, chiar de dimineață. Pe când aceștia erau extrem de obosiți și emoționați cu gândul la aflarea echipei care va intra în cursa pentru ultima șansă și în căutarea unui loc de cazare, vedetele de la Asia Express, sezonul 3, au primit scrisori de încurajare de la colegul de echipă. De data aceasta, echipa care a avut cele mai multe monede a scăpat de probă, asigurându-și un loc în marea finală.
„Simt că prietenia noastră s-a închegat (…) Am trecut prin bune și prin rele și ne-am susținut la greu. Sper ca prietenia noastră să meargă mai departe”, i-a mărturisit Fodor colegului său.
Unul dintre cele mai controversate cupluri de la Asia Express este format din Adda și Cătălin. Aceștia au ajuns în marea finală în ciuda faptului că nimeni nu de dădea credibilitate. Aceștia au o relație cu bune și cu rele și pe parcursul emisiunii au fost de nenumărate ori furioși și impulsurile Addei au fost greu de stăpânit, dar asta nu ia oprit să ajungă în Marea Finală pe Drumul Comorilor!
„Dacă Gina ne-ar mai chema în Asia Express am mai mânca vreun ou. Dacă Gina ne-ar chema am mai merge. Mi-aș face bagajele acum”, spune Cătălin.
„Mi-aș lua multă sunătoare să fiu mai calmă. Sunt probe la care am luat-o razna pentru că eu sunt o fire vulcanică și nu-mi ia mult să o iau razna”, spune Adda.
Speak a cerut-o în căsătorie pe iubita lui Ștefania, cu care formează echipă în emisiunea Asia Express, sezonul 3. Acest moment este o premieră pentru emisiunea Asia Express, ediția de pe 14 aprilie intrând în istorie.
„Eu nu știam absolut nimic. Eu de-a lungul acestei aventuri am tot glumit și ziceam – sigur simți tu că ea este aleasa?- și uite că s-a întâmplat! Producătoarea emisiunii sigur știa, i-o fi cerut acordul! Dar eu nu știam nimic. Când mă întâlnesc cu ei eu nu am timp să stau de vorbă. A fost o surpriză plăcută și pentru mine. Oricum eram sigură că la un moment dat o să se întâmple și lucrul ăsta pentru că se iubesc și se potrivesc foarte mult”, spune Gina.