19 iul. 2022 | 09:26

Artistul din România care are vocea identică cu a lui Smiley: „Nu fac asta intenționat”

Monden
Artistul din România care are vocea identică cu a lui Smiley: „Nu fac asta intenționat”
Cine este artistul cu voce ca a lui Smiley. Cum a reacționat partenerul Ginei Pistol, după ce a remarcat fenomenul.

El este artistul a cărui voce seamănă izbitor de bine cu a lui Smiley. Se întâmplă doar atunci când interpretează în anumite registre muzicale. Partenerul Ginei Pistol a remarcat de mult timp fenomenul. Mario Fresh, artistul cu voce ca a lui Smiley, susține că nu face asta intenționat. Mai ales în condițiile în care Smiley a fost unul dintre mentorii săi.

Mario Fresh, artistul cu voce ca a lui Smiley

Mario Fresh are, în prezent, 23 de ani. A început să cânte la o vârstă fragedă. Primele sale interpretări au avut loc la vârsta de cinci ani. Doi ani mai târziu, a început să participe la concursuri şi festivaluri de muzică naționale, precum și internaționale.

În anul 2009, Mario Fresh a câştigat premiul I la Festivalul Cerbul de Aur junior şi la Festivalul Mamaia Copiilor. Un an mai târziu, la aceleași festivaluri, cântărețul a obținut premiul II. În anul 2011, cariera lui Mario Fresh a luat o altă turnură.

A fost momentul în care artistul a fost remarcat de cântăreți de renume din țara noastră. S-a întâmplat după participarea la emisiunea „Românii au talent”, unde a ajuns până în semifinală. Deși nu a câștigat show-ul cu pricina, Smiley a fost unul dintre cei care a observat că tânărul artist prezintă un potențial uriaș din punct de vedere muzical.

Mario Fresh a început, astfel, să colaboreze și cu Smiley, printre alții. Atunci, nimeni nu s-ar fi gândit că tânărul ar putea fi confundat vreodată cu mentorul său, când interpretează. Smiley și Mario Fresh au cântat împreună, nu doar o singură dată.

Ce spune Mario Fresh, după reacția fanilor

Fanii au luat cu asalt diverse postări și clipuri muzicale, după ce au observat cât de bine seamănă vocea lui Mario Fresh cu a lui Smiley. Au circulat tot felul de speculații în spațiul public, prima dată când a fost remarcată asemănarea. Unii internauți au susținut că tânărul artist recurge în mod intenționat la interpretarea în stilul lui Smiley pentru a obține popularitate.

Mario Fresh a negat toate aceste lucruri. Cântărețul a susținut că deși i se spune foarte des că are o voce ca a lui Smiley, nu o face intenționat. Cu atât mai mult cu cât Smiley i-a fost mentor într-o perioadă deosebit de importantă pentru acesta, din punct de vedere profesional.

„Nu fac asta intenționat. Am crescut cu Smiley, a fost un mentor de-ai mei, dintre cei pe care i-am avut și de când eram mic eram lângă el. Nici măcar nu ne gândeam când eram eu mic că atunci când o să cresc vocea mi se va transforma într-o voce asemănătoare cu a lui”, a spus Mario Fresh, într-o intervenție pentru Ego.ro.

Cântărețul a precizat că nu are vocea la fel ca a lui Smiley mereu, ci doar atunci când interpretează într-un registru muzical mai jos. Potrivit relatărilor sale, a discutat chiar și cu partenerul Ginei Pistol despre acest aspect și se pare că cel din urmă nu a luat niciodată personal fenomenul.

Citește și: Alex Velea și Smiley se aveau ca frații, dar s-a ales praful. Cum s-a destrămat cea mai puternică prietenie din showbiz

„I-am și spus să nu creadă că fac intenționat asta, ca să prind la public. Vocea lui prinde foarte bine la public. Dar așa s-a întâmplat, așa mi-a dat Dumnezeu. Uite, când vorbesc, nu am nicio treabă, nu ne asemănăm absolut deloc. Eu vorbesc mult mai „închis”, el vorbește mult mai „deschis””, a conchis Mario Fresh, pentru sursa citată.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Zodiile care vor trăi un miracol divin în ianuarie 2025. Astrele se aliniază pentru acești nativi
Click.ro
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Diana Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Cât costă pantofii de lux pe care îi poartă Marcel Ciolacu. Au garanție pe viață!! 'Am două perechi... Ai lui Grindeanu sunt identici. Nu port alți pantofi'
Unica.ro
Cozonacul cu umplutură de fistic, vedetă pe masa de Crăciun. Rețeta devenită virală pe internet
EVZ.ro
Un bărbat și-a ucis soția în luna de miere. Înainte să comită crima, spunea despre femeie că este „totul” pentru el
Spynews
Băgați banii la saltea! Populația trebuie să se pregătească: Este momentul să fim precauți!
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
Pensionarii care primesc PENSII DIFERITE de la 1 ianuarie
Mediaflux
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro