Ar fi nevoie din nou de armată pe străzi pentru a responsabiliza populația, este de părere un lider politic. Și premierul Ludovic Orban ar dori mai multe forțe de ordine pe străzi, dar ar apela la agenții de poliție locală, principiul fiind similar.
Armata Română a ieșit pentru prima dată în patrulare pe străzile din București, în contextul pandemiei, pe 25 mai, când au intrat în vigoare măsuri mult mai restrictive în lupta contra noului virus. Mai multe Humvee au apărut în centrul capitalei, în Piața Unirii. Autoritățile au precizat atunci că la mijloc nu erau motive de panică, militarii fiind prezenți în stradă numai pentru a acorda ajutor polițiștilor. Imediat ce starea de urgență s-a încheiat, instaurându-se starea de alertă, armata a fost rechemată în post.
Călin Popescu Tăriceanu sugerează că ar fi nevoie din nou de armată pe străzi pentru a responsabiliza populația, în condițiile în care, odată cu ridicarea restricțiilor, au crescut și cazurile de infectare cu COVID-19.
De aceeași părere este și premierul Ludovic Orban, care vrea pe străzi poliția locală, principiul fiind același. Șeful Executivului dorește, în schimb, ca polițiștii să ofere măști cetățenilor.
„Este mai convingător un polițist sau un militar care întinde o mască, decât un agent care își scoate carnetul de amenzi și începe să le împartă în stânga și în dreapta”, a declarat Tăriceanu.
„M-aș bucura foarte mult să văd poliția locală că…nu neapărat să-i amendeze pe oameni că nu au mască, măcar să le ofere o mască. Să facă ceva proactiv. Să facă ceva pentru cei care nuau. Chiar și patronii de restaurante, pot să fie un pic mai riguroși în a-i ruga pe clienții lor să respecte regulile”, a spus premierul.