28 aug. 2023 | 10:33

Arabia Saudită nu s-a uitat la bani. Și-a prezentat selecționerul de talie mondială. Contractul acestuia e fabulos

Sport
Arabia Saudită nu s-a uitat la bani. Și-a prezentat selecționerul de talie mondială. Contractul acestuia e fabulos

Arabia Saudită dă lovitură după lovitură pe piața transferurilor. După ce Neymar a semnat un contract cu Al-Hilal, a venit rândul unui superantrenor din Euopa să ia drumul Golfului. Acesta a devenit selecționerul Arabiei Saudite în schimbul unui salariu fabulos.

Cine este noul selecționer al Arabiei Saudite

Șeicii miliardari se luptă în aceste zele să obțină semnătura atacantului egiptean Mohamed Salah, de la Liverpool, după ce în această vară i-au adus pe Neymar și Karim Benzema. Acum, încă un nume mare din fotbalul european a ajuns în Arabia Saudită, devenind cel mai important antrenor din Golf.

Este vorba despre Roberto Mancini, care a demisionat acum zece zile de la naționala Italiei și a fost numit selecționar al Arabiei Saudite. Italianul a semnat un contract pe trei ani și va încasa aproape 100 de milioane de euro, mai exact 25 de milioane de euro pe sezon, și a avut parte de o prezentare spectaculoasă.


Obiectivul lui Roberto Mancini

Roberto Mancini va debuta pe 8 septembrie în noua funcție, când Arabia Saudită întâlnește într-o partidă amicală selecționata din Costa Rica, iar patru zile mai târziu, va întâlni Coreea de Sud. Dar primul turneu important este Cupa Asiei, care va avea loc în luna ianuarie, și are ca obiectiv câștigarea trofeului. Ultimul triumf al Arabiei Saudite în această competiție datează tocmai din 1996.

Obiectivul principal al lui Roberto Mancini este de a forma o națională competitivă care să participe la Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic.

În noiembrie, noul selecționar va începe campania de calificare la Mondialul din 2026. Saudiții sunt repartizați în grupă cu Iordania, Tadjikistan și Cambogia sau Pakistan. La Cupa Mondială din Qatar, din 2022, Arabia Saudită a realizat marea surpriză și a învins în faza grupelor pe Argentina lui Messi, echipă care avea să devină campioana lumii.

Ofertă uriașă pentru Mohamed Salah

Arabia Saudită mai are o singură țintă pentru această perioadă de mercato. Mohamed Salah (31 de ani, starul celor de la Liverpool, este dorit insistent de Al-Ittihad și este ademenit cu un salariu uriaș. Pentru  Liverpool sunt pregătite 175 de milioane de euro, în timp ce jucătorul ar primi un contract pe cinci sezoane și un venit de 990 de milioane de euro.

Astfel, Salah ar deveni al treilea cel mai scump fotbalist din istorie, după Neymar și Kylian Mbappe.

Salah se află din vara anului 2017 la Liverpool și mai are contract cu formația de pe Anfield până în 2025. În urmă cu 6 ani, egipteanul i-a costat pe englezi 42 de milioane de euro, după transferul de la AS Roma.