Apariție surpriză la Chefi la Cuțite. Ce mare vedetă o înlocuiește pe Gina Pistol, de fapt

de: Anca Lupescu
04 05. 2021

Gina Pistol trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Din nefericire, proaspăta mămică nu poate continua să prezinte emisiunea Chefi la Cuțite.

Ce mare vedetă o înlocuiește pe Gina Pistol, de fapt

S-au făcut schimbări la Chefi la Cuțite, iar prima dintre ele a fost faptul că Speak a devenit co-prezentator alături de Gina Pistol. Vedeta a prezentat emisiunea până când a trebuit să se pregătească de naștere.

Așadar, noua prezentatoare Chefi la Cuțite va fi Irina Fodor, soția lui Răzvan Fodor, cel care a prezentat în urmă cu mai mulți ani Masterchef, care îi avea protagoniști tot pe cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu.

Acum, Răzvan Fodor prezintă Burlacul, la Antena 1, în timp ce soția lui, Irina, va fi gazda Chefi la Cuțite.

Antena 1 a negociat cu mai multe vedete, chiar de când Gina Pistol a anunțat că este gravidă. Răzvan Fodor era una dintre variantele preferate de oficialii postului, iar asta pentru că el a mai lucrat cu cei trei chefi pe vremea când emisiunea se numea Masterchef.

 ”Dragii mei, nu vreau să mă despart de voi, dar știti foarte bine că urmează să aduc pe lume o fetiță. Ca să nu îmi simțiti lipsa atât de tare o să vă las pe niște mâini bune. Este vorba de cineva foarte special care vă știe încă de la începuturile voastre.”, a spus Gina Pistol înainte să îi predea ștafeta Irinei Fodor.

Ce a spus Irina Fodor

Vedeta a făcut și primele declarații pe pagina de Instagram. În stilul propriu plin de umor, Irina Fodor le-a dat fanilor întâlnire luni și marți seara la Antena 1.

”Pentru mine a fost o mare bucurie să fiu cooptată la acest proiect, dar și o mare surpriză. Am avut emoții mari în prima zi de filmare, atât de mari încât am făcut febră musculară la picioare de la cât am tremurat!

Însă Gina mi-a făcut o prezentare foarte frumoasă și emoționantă, iar chefii, concurenții lor și echipa de producție m-au primit cu brațele deschise. O să vedeți în ediția din seara asta, a plouat cu pupături și îmbrățișări. Tot Gina a avut grija să îmi facă un scurt ‘raining’ înainte de a prelua proiectul și m-a pregătit pentru ce avea să urmeze.

În altă ordine de idei, recunosc, așteptam cu mare nerăbdare să îi văd fața lui Sorin când își dă seama că a scăpat de Fodor, dar a dat peste nevasta lui!

Nu a fost deloc ușor să preiau un proiect de la jumătate, pentru că a trebuit să prind firul poveștii pentru fiecare concurent din mers, să fiu pe fază la glumele ‘interne’ ale chefilor, și să am atenție sporită la regulile probelor, așa că sper ca publicul să îmi ierte micile stângăcii de început de drum”, a spus Irina Fodor.

„Cred că a zis, Universul, în sinea lui: “Păi bine măi, fată, ți-am dat soț mișto, pasionat de bucătărie, și în 13 ani nu s-a prins mai nimic de tine? Ia că îți dau eu și la muncă trei chefi, să văd cum o mai scoți la capăt!” Așadar, diseară ne vedem de la 20:30, la @chefilacutite”, a scris ea.