Apare un nou ”Centru Vechi” în București. Unde va fi amplasat și ce investiții se vor face

de: Ștefan R. Apostol
20 10. 2023

Bucureștiul, sau Micul Paris, cum i se mai spunea în perioada interbelică, are un punct de atracție important, pe lângă muzee, și alte spații de cultură. După cum v-ați dat seama, este vorba de ”Centrul Vechi”, o zonă cu clădiri vechi de câteva sute de ani. Dar, conform viceprimarului Sector 2, suntem anunțați că va apare un nou ”Centru Vechi” în București. Citește mai departe și află unde va fi amplasat și ce investiții se vor face.

Centrul Vechi din București, un loc plin de istorie

Bucureștiul interbelic avea să cunoască o dezvoltare economoco-socială fără precedent, ceea ce avea să-i aducă și numele, pe merit, de Micul Paris.

Citește și: Unul dintre cele mai ieftine locuri din lume se află chiar în România. Ce spun străinii despre oraşul nostru: ”Micul Paris”

Pe Calea Victoriei, sau pe străzile mici și înguste din Centrul Vechi apăreau clădiri cu o arhitectură avangardistă la acea vreme, multe dintre ele rezistând peste timp, până astăzi.

Centrul Vechi astăzi, reamenajat

Dar, parte din aceste imobile sunt într-o stare de degradare, iar cei în măsură să le readucă în ciculație nu prea dau semne că i-ar mai interesa.

De altfel, după ani de lăsat în paragină, după Revoluție, edilii de sector și din PMB luau decizia de a renova o parte din aceste construcții pline de istorie.

Centru Vechi din București, cel mai nou oraș vechi din lume

Clădirile din centrul istoric al Bucureștiului, cunoscut local ca Orașul Vechi, datează de sute de ani. Cetatea lui Vlad a fost construită în secolul al XIV-lea și este posibil să existe dovezi că aici au existat structuri și înainte de aceasta.

După ce a ieșit din epoca comunistă în 1989, care a dus la demolarea a peste 10.000 de locuințe pentru a construi a doua cea mai mare clădire administrativă din lume, Palatul Parlamentului, Bucureștiul se află într-o campanie pentru a se plasa direct pe hartă ca următoarea mare destinație turistică.

Află și: Doi vloggeri americani au comparat Bucureștiul cu Paris: ”E mai bine aici”

Unul dintre primii pași ai acestei campanii a fost desemnarea „Centrlui Vechi” în inima Bucureștiului, comercializând, în esență, exact ce se află aici Centrate în jurul străzii Lipscani, zeci de pub-uri, cluburi, cafenele și unități de cazare s-au deschis doar în ultimii ani, ceea ce a făcut din această zonă una din cele mai populate, mai ales în weekend-uri.

După o investiție importnată, compania de librării Cărturești reușea să readucă în circulație una din vechile clădiri, redefinind spațiul, iar astăzi se află aici unul din cele mai mari magazine de cărți.

Dar, Primăria Sector 2 are planuri mari, iar prin vocea viceprimarului din sector, aflăm că va apare un nou ”Centru Vechi” în București.

Primăria Sector 2 anunță că apare un nou ”Centru Vechi” în București

La fel ca în deja binecunscutul Centru Vechi, există pe raza sectorului 2 al Capitalei o zonă care are zeci de clădiri istorice, dar despre care reprezentanții instituției locale spun că va fi reorganizată, iar șantierele sunt deja în desfășurare.

Concept proiect (foto Radu Mihaiu, Facebook)

Vezi despre: Oraşul din România comparat de străini cu Parisul. Nu e vorba de Bucureşti, are un farmec aparte. Trebuie să îl vezi în 2023!

Concret este vorba de zona străzii Negustori, care deja a intrat într-un proces de reabilitare, conform viceprimarului S2 Andrei Panaitescu, care spune că:

”…refacem trotuarele, stânga-dreapta vor fi locuri de parcare. Acestea vor fi pavelele cu care va fi finisată această stradă. Astea sunt de trotuar, vor fi la fel și pentru partea carosabilă.

În cele mai multe locuri încercăm să implementăm o situație similară. Chiar în anumite locuri încercăm să desființăm trotuarele, să avem doar zonă rezidențială astfel încât să nu mai existe o diferență dintre trotuar și o parte ocazional carosabilă”, declară viceprimarul, conform Știrile ProTV.

Planul de amplasament pentru noul Centru Vechi al Capitalei

Planul este ca în această zonă, Bucureștiul să beneficieze de un alt Centru vechi, ce se va întinde pe zona străzilor Hristo Botev, Calea Călărași, Sfântul Ștefan și până în Bulevardul Carol I.

”Planul propus favorizează circulațiile velo și pietonale, păstrând, acolo unde e necesar, circulația carosabilă la nivel de acces riverani, intervenții, aprovizionare și drop-off.

Prin aceste intervenții se vor crea buzunare urbane legate prin trasee ecologice care vor îmbunătăți semnificativ aspectul, dar și utilitatea zonei Moșilor Vechi.”, mai detaliază primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.

Multe din aceste străzi, mai spune Andrei Panaitescu, vor deveni cu sens unic, și vor fi amenajate spații de promenadă și că se vor planta aproximativ o mie de arbori.

Vezi și: Parcul cunoscut din București care și-a schimbat numele. E oficial, totul a fost aprobat la Primărie

Toată această invesdtiție, vine în urma unui studiu de regenerare urbană, realizat de banca Mondială, iar Radu Mihaiu spune că se dorește accesarea de fonduri europene pentru implementarea întregului proiect de regenerare urbană.

Adrian Majuru: ”Este un țesut urban care se dezvoltă așa cum îl vedem după 1880”

De altfel, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, declară că ”Este vorba de amenajarea unui spațiu de loisir în Bucureștiul contemporan.”

”Asta a și fost cândva, pentru că este un țesut urban care se dezvoltă așa cum îl vedem după 1880, până către Primul Război Mondial.

Și anume toată treaba asta a pornit de la aceia care în urmă cu o generație aveau reședința la etajul afacerii în tot Centrul Vechi pe care îl știm și apoi, după 1870 se mută în aceste cartiere negustorești.”, mai spune Adrian Majuru, conform sursei citate.

Citește și: Secretul blocurilor comuniste din România: de ce au fost construite așa

Când se vor termina lucrările nu a fost precizat, dar în mod cert Bucureștiul va avea un nou Centru Vechi, cu totul altfel față de cel existent, poate mult mai verde și mai frumos.