Românii vor avea parte de o nouă televiziune! O categorie de oameni va aprecia în special trustul. Investiția până acum pentru noul proiect este de 74.000 de euro și promite multe. Cu siguranță unii români se vor bucura de genul pe care îl vor vedea și vor fi încântați de metoda prin care le vor fi readuse în prim-plan vremurile de odinioară. Despre ce este vorba și cum se va numi noua televiziune?
Se lansează prima televiziune cu muzică disco din România, iar oamenii care au crescut cu acest gen vor fi cu siguranță încântați.
Mulți se vor bucura pentru că vor simți din nou bucuria vremurilor de odinioară prin muzica pe care obișnuiau să o asculte în copilărie sau adolescență.
Postul se numește Disco Mix și a primit licență audiovizuală de la CNA cu acoperire în toată țara. Disco Mix ar urma să fie lansată în următoarele luni, conform mărturiilor membrilor CNA.
„Am vrea să pornim proiectul în câteva luni de zile, pentru că vrem să ne legăm de un eveniment al muzicii disco”, susține proprietarul Best Mixmedia, arată paginademedia.ro.
,„Programul vrea să vină pe piaţa audiovizuală pe o nişă pe care am descoperit o ca fiind liberă şi dat fiind faptul că avem o experienţă de mulţi ani în industria aceasta de media, considerăm că putem realiza acest proiect. Suntem în discuţii cu diverse case de muzică pentru a prelua diferite videoclipuri”, a mai spus acesta.
Televiziunea care urmează să apară în curând în atenția românilor a ajuns la o cifră de 74.000 de euro în dreptul investiției, potrivit proiectului depus la CNA.
Societatea este deținută de Laurențiu Megelea (95%) şi de Ioana Zamfir (5%) şi operează şapte licenţe audiovizuale: Radio Best FM şi televiziunile Bucuresti TV, Valea Prahovei TV, Party Mix 4K, Mix Teleshop, Shop on TV şi Travel Mix HD (care emite şi în varianta 4K).
Amintim că recent Etno TV și-a schimbat lista de programe și a devenit un post generalist. Emisiunea informează acum și dezbate cele mai importante teme economice și sociale ale zilei, dar cu un limbaj accesibil tuturor românilor.
Reprezentanții postului au susținut că show-urile vor conține multă informație, tratate cu umor de calitate. Emisiunea ,locomotiva’ este principala, realizată de Dana Chera și Alina Eftimie.