Casa Națională de Pensii Publice a făcut un anunț pentru o anumită categorie de români. Aceștia primesc bani în plus din ianuarie 2023. Potrivit CNPP, persoanele care au fost persecutate din motive etnice în perioada 1940-1945 vor primi pensie de la statul român începând cu luna viitoare, dacă nu se prevede un alt termen. Care este valoarea indemnizației?
Se extind prevederile ordonanţei 105/1999, modificată prin Legea 154/2021 asupra unei noi categorii de români, transmite Casa de Pensii. Legea nr. 154/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile comuniste, începând din 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573/07.06.2021.
Actul normativ, prin introducerea art. 3 cu 1, a extins sfera beneficiarilor O.G. nr. 105/1999, în sensul acordării unor drepturi şi copiilor cetățenilor persecutați din motive etnice. Totodată, au fost înregistrate 18.840 de hotărâri de stabilire a drepturilor cuvenite persoanelor care fac obiectul Legii nr. 154/2021, respectiv 10.000 de decizii de stabilire a indemnizației.
În perioada 10 iunil 2021 și 6 decembrie 2022, în evidența Casei Județene de Pensii (CJP) Constanța s-au înregistrat 27.968 de cereri (din care 492 sunt cereri duble, transmise pe diferite căi), depuse în baza Legii nr. 154/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanței guvernamentale nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice.
Autoritățile locale au emis 18.840 de hotărâri de stabilire a drepturilor cuvenite acestor cetățeni și 10.000 de decizii de stabilire a indemnizației în temeiul Legii nr.154/2021.
Casa de Pensii extinde prevederile ordonanţei 105/1999, modificată prin Legea 154/2021 asupra unei noi categorii de persoane. Astfel, românii care au fost persecutați în perioada comunistă (1940-1945), din motive etnice, vor primi bani lunar prin CNPP. Indemnizația este 175 de lei și banii intră din ianuarie 2023.
Autoritățile afirmă că, începând cu 10 iunie 2021, data intrării în vigoare a Legii nr. 154/2021, Casele Judeţene de Pensii, precum şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti analizează cererile depuse şi emit hotărârile de stabilire a drepturilor cuvenite în temeiul art. 3^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 154/2021.
Pentru a evita aglomeraţia la sediile caselor teritoriale de pensii, CNPP recomandă beneficiarilor să apeleze inclusiv la modalitatea transmiterii cererilor prin intermediul serviciilor poştale.
Art 3, alin (1) din Ordonanţa nr. 105 din 30 august 1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimul comunist în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice prevede următoarele: „Copilul celui decedat, dispărut sau exterminat în trenul morţii, în timpul masacrelor îndreptate împotriva populaţiei minoritare, în timpul deportării în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, în timpul privării de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, în timpul refugierii, expulzării sau strămutării în altă localitate, în timpul evacuării din locuinţa pe care o deţinea, în timp ce a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, are dreptul la o indemnizaţie lunară în cuantum de 175 lei”.