Anunțul făcut de Simona Gherghe după șase ani de căsnicie: „O mulțime de lucruri s-au schimbat”
Prezentatoarea TV Simona Gherghe, de la Antena 1, a vorbit fără perdea despre relația pe care a reușit să o construiască alături de partenerul său de viață, Răzvan Săndulescu, cu care are și doi copii. O mulțime de lucruri s-au schimbat în cei 6 ani de căsnicie. Se și contrazic, pe teme legate de cei mici. Foto
Cine este bărbatul din viața Simonei Gherghe
Simona Gherghe este una dintre cele mai cunoscute figuri feminine de pe micile ecrane. Prezentatoarea de televiziune colaborează de mulți ani cu Antena 1, alături de care a rămas și în prezent. Este foarte expusă publicului prin prisma meseriei sale, însă puțini știu ce se întâmplă în viața ei personală.
Jurnalista de la Antena 1 și-a cunoscut partenerul de viață, pe Răzvan Săndulescu, în anul 2013. Nu a crezut în dragoste la prima vedere, însă iubirea la ei a venit destul de repede, după o lună de la momentul cu pricina mutându-se în aceeași locuință, unde au trăit împreună.
Când s-a căsătorit vedeta cu Răzvan Săndulescu
Când au aflat că urmează să aibă o fetiță, pe Ana, s-au căsătorit civil. Simona Gheorghe și Răzvan Săndulescu și-au jurat dragoste pe viață și în fața lui Dumnezeu, însă la un an de la momentul amintit. De altfel, prezentatoarea TV a mărturisit că nu a pus foarte mare preț pe povestea cu nunta.
Simona Gheorghe și Răzvan Săndulescu s-au căsătorit într-un cadru restrâns, organizând o petrecere intimă. Jurnalista de la Antena 1 nu a visat niciodată la o rochie de mireasă și un eveniment cu sute de invitați. Și-a dorit, mai degrabă decât să fie mireasă, să fie mamă.
„Sunt o mulțime de lucruri care s-au schimbat”
Sunt șase ani de la oficializarea relației dintre Simona Gheorghe și Răzvan Săndulescu. Într-o intervenție pentru Playtech Știri, vedeta de la Antena 1 a vorbit despre cum au evoluat amândoi în cadrul mariajului. Astăzi au doi copii, o fată și un băiat, nu doar unul.
„Sunt o mulțime de lucruri care s-au schimbat la noi, dar ce am remarcat în evoluția nostră ca și cuplu este că am ajuns să facem o echipă foarte bună. Nu că înainte nu am fi făcut, dar am foarte mare încredere în el”, a declarat jurnalista Simona Gherghe.
Pe ce temă se ceartă Simona Gherghe cu soțul său
Prezentatoarea de televiziune a explicat că face echipă cu Răzvan Săndulescu pe toate planurile. Asta nu înseamnă că nu au parte și de mici conflicte, mai ales în ceea ce privește educația oferită celor doi copii, Ana și Vlad, care sunt de altfel și liantul lor.
„Sigur că avem și divergențe, mai ales în ceea ce privește educația copiilor. De obicei, aici sunt meciurile cele mai mari. Dar ei (copiii – n.r.) sunt, în primul rând, liantul ăsta atât de frumos între noi. Și ne este foarte bine așa cum ne e în această formulă”, a spus Simona Gherghe.