După ce a explicat modul în care vor creşte veniturile bătrânilor, Violeta Alexandru a făcut anunţul despre casele naţionale de pensii care schimbă totul pentru pensionari. Iată ce vrea să facă, de fapt, ministrul Muncii.
Dacă zilele trecute, explica modul în care vor creşte veniturile pensionarilor până în anul 2024, acum, Violeta Alexandru a luat o decizie importantă. Ministrul Muncii a făcut anunţul despre casele naționale de pensii care schimbă totul pentru pensionari. Mai exact, aceasta doreşte o revoluţie în instituţia pe care o conduce prin modernizarea şi digitalizarea arhivelor. Modificările au fost anunţate printr-o postare publicată pe Facebook.
“Nu las probleme nerezolvate. Am cerut o nouă evaluare a stării arhivelor caselor de pensii din toată țară, după ce l-am încurajat pe președintele CNPP să aloce fonduri pentru organizarea sau dotarea arhivelor din țară, pentru că este foarte important să păstrăm în siguranță documentele cetățenilor, indiferent că este vorba despre arhiva pasivă sau despre cea activă”.
Violeta Alexandru a precizat că a alocat fonduri în valoarea de 1,4 milioane de lei pentru reabilitarea arhivelor, lucru de care mulţi directori ai caselor teritoriale de pensii s-au arătat mulţumiţi.
În contextul pandemiei, suma de 1.4 mil. lei este totuși o sumă importantă, făcându-se un efort deosebit privind alocarea de fonduri în această direcție. Unii directori ai caselor teritoriale s-au arătat plăcut impresionați de faptul că își pot reabilita arhivele. De acest lucru nu s-au ocupat conducerile anterioare ale CNPP/Ministerului.
Mulțumirea mea este că documentele oamenilor rămân în spații îngrijite, în ordine. Si ppot fi identificate cu ușurință în orice moment, evitând astfel situații limită în care s-au pierdut sau nu pot fi găsite din pricina dezordinii.
Următorul pas trebuie să fie digitalizarea arhivelor. Nu vorbesc doar despre scanarea documentelor în sine. Ci despre deprinderea funcționarilor să utilizeze informațiile scanate, respectiv datele încărcate în baze de date interogabile”, a mai scris ministrul, pe Facebook.
Zilele trecute, Violeta Alexandru oferea detalii importante despre majorarea pensiilor. Conform ministrului Muncii, până în 2024, veniturile bătrânilor vor creşte gradual, în funcţie de încasările la buget, dar şi a situaţiei economice în care se va afla România.
“Noi ne-am propus, până în 2024, să avem gradual o creştere a pensiilor. Această creştere trebuie făcută pe baza încasărilor la buget. A numărului de contracte din economie, respectiv a creşterii salariului mediu. Da! Suntem decişi să crească pensiile. O pot spune cu toată fermitatea.
Această creştere va fi făcută în fiecare an de-acum încolo, în guvernarea liberală. Va fi o creştere care să ajute pe români să ţină pasul cu nivelul cheltuielilor şi cu nevoile lor. Dar în acelaşi timp va fi o creştere corectă, bazată pe resursele pe care bugetul le are.
Şi când mă gândesc la resurse, mă gândesc la cei care lucrează în acest moment şi acolo muncă înseamnă contribuţii la buget”, a spus aceasta.