Anunțul de ultimă oră al lui Vladimir Putin după ce a adunat zeci de mii de trupe la granița cu Ucraina
Rusia continuă să amenințe Occidentul, agitând apele. Moscova se pregătește de o nouă lovitură, la scurt timp după ce a adunat zeci de mii de trupe la granița cu Ucraina. Deși anunța cu doar câteva zile în urmă că nu va ataca Ucraina, organizează vineri exerciții militare navale în Atlantic, Arctica, Pacific și Mediterana. Tensiunile sunt la cel mai înalt nivel, iar eforturile diplomatice de detensionare a situației din Ucrainei sunt blocate. Mai multe detalii, în continuare.
Anunțul de ultimă oră al lui Vladimir Putin
După anunțul făcut de Joe Biden, care a spus că pe Rusia o așteaptă un „dezastru“ dacă va invada Ucraina, Putin vine cu o replică dură pentru Occident. Nu au trecut decât câteva ore de la declarațiile președintelui american, iar Kremlinul anunță exerciții navale în Atlantic, Arctica, Pacific și Mediterana, în ianuarie și februarie.
Aceste manevre vor avea loc pentru prima dată în „apele și mările adiacente teritoriului rus“, după care în „zonele oceanice semnificative din punct de vedere operațional din întreaga lume“, potrivit Ministerului Apărării. În prezent, Rusia are peste 127.000 de soldați la granița cu Ucraina.
„În total, urmează să participe peste 140 de nave de război și nave de sprijin, peste 60 de avioane, 1.000 de echipamente militare și aproximativ 10.000 de militari“, a transmis Ministerul Apărării, citat de agențiile de presă ruse și preluate de Le Figaro.
Citește și: Planurile lui Vladimir Putin cu România în războiul cu Ucraina. S-a aflat acum: „Asalt cu tancuri“
A adunat zeci de mii de trupe la granița cu Ucraina
Totodată, ministerul a informat că Rusia va desfășura și exerciții separate în apele Mării Mediterane, Marea Nordului, Marea Ohotsk, partea de nord-est a Oceanului Atlantic și Oceanul Pacific.
Conform sursei citate, manevrele vor fi organizate „în conformitate cu planul de pregătire al forțelor armate ruse pentru anul 2022“.
„Obiectivul principal este aplicarea forțelor navale, aeriene și spațiale pentru a proteja interesele naționale ruse în oceanele lumii și pentru a contracara amenințările militare împotriva Rusiei dinspre mări și oceane“, a mai precizat ministerul.
În ultimii ani, tensiunile în Marea Neagră au fost deosebit de mari, Moscova acuzând Ucraina și Occidentul că îi amenință securitatea în Crimeea anexată.