Încă din primele zile ale declarării stării de urgență în România, în zona bancară din România a fost mare agitație. Astfel că, retraagerile de numerar au atins nivel record.
Criza generată de coronavirus a paralizat o lume întreagă. A ajuns și în România, iar consecințele negative încep să apară. Astfel că, sistemul bancar a fost nevoit să se adpteze. După declararea stării de urgență, pe data de 16 martie, retragerile numerar au ajuns la un nivel record, anunță Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale. Băncile și-au retras banii de la BNR pentru a putea face față cererii crescute la bancomate. Treptat însă, lucrurile au reintrat la normaal.
Vârful tensiunii generate de criza de COVID 19 în domeniul monetar, bancar și financiar a fost atins în intervalul 11-20 martie, a spus guvernatorul BNR. La acea vreme, retragerile de numarar de la BNR ale instituțiilor de credit, pentru a acoperi cererea populației și a întreprinderilor, au atins nivel record de 4,4 miliarde lei. Este o sumă de două ori mai mare decât cea din decembrie 2019, din perioada sărbătorilor de iarnă.
Dar în ultimele zile, acestea s-au redus substanțial, iar valoarea numerarului aflat în circulație în bănci a crescut, iar acum acestea își pot acoperi din interior necesarul de numerar pentru efectuarea plăților și alimentarea la ATM-uri.
„Fondul de rezervă de numerar al BNR a rămas în limitele de prudență și a crescut ușor în ultimele zile. În prezent nu se manifestă blocaje în asigurarea cererii de numerar în lei. BNR recomandă, totuși, ca în această perioadă întreprinderile și populația să folosească în cea mai mare măsură posibilă instrumentele de plată fără numerar.
În ceea ce privește asigurarea necesarului de numerar în valută, discontinuitățile au fost determinate atât de cererea mare, cât și de suspendarea unor transporturi aeriene externe; situația este în curs de normalizare. Sistemul bancar românesc este solid și funcționează cu parametrii de lichiditate și solvabilitate peste mediile europene, iar sistemul de plăți a lucrat fără eroare”, a precizat Mugur Isărescu.
Ca în cazul oricărei crize, a fost nevoie de lichiditate, iar din fericire, acesta a fost excedent. Un rol important în stabilizarea situației l-a avut și BNR.
„Chiar dacă la nivelul întregului sistem financiar-bancar a existat un excedent de lichiditate, preferința pentru lichiditate specifică perioadelor de criză a cauzat, în zilele imediat următoare declarării stării de urgență, blocaje temporare și punctuale în finanțarea cheltuielilor bugetare și a economiei reale, precum și unele majorări de rate de dobândă, în special pe piața monetară”, a declarat
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.