25 mart. 2020 | 22:10

Anunț OMS. Ce trebuie să facă toate țările care au luat măsura de izolare obligatorie

Știri generale
Anunț OMS. Ce trebuie să facă toate țările care au luat măsura de izolare obligatorie
Anunțul făcut de OMS

România va trebui să se supună sugestiilor Organizației Mondiale a Sănătății, care, prin vocea directorului general, Tedros Adhnom Ghebreyesus, spune că țările trebuie să profite de această perioadă de timp în care oamenii stau în case ca să-și consolideze sistemul sanitar.

„Interdicția de a circula nu pune capăt epidemiei”

Potrivit lui Ghebreyesus, interdicția de a circula este foarte bună, dar nu e suficient pentru a pune capăt epidemiei.

„Să le ceri oamenilor să rămână în case şi să opreşti mişcarea oamenilor reprezintă metode prin care câştigăm timp şi reducem presiunea asupra sistemului de sănătate. Aceste măsuri însă nu sunt suficiente pentru a stopa epidemia”, a spus acesta.

Ghebreyesus a lansat un apel la adresa tuturor țărilor să intensifice lupta împotriva virusului, „să folosească acest răgaz pentru a ataca virusul”.

Acesta a mai spus că țările trebuie să-și consolideze și să-și perfecționeze sistemele de sănătate și să găsească modalități specifice pentru identificarea fiecărui suspect în parte. Acesta a admis că este de necesitate stringentă existența unui număr de teste pentru depistarea virusului.
OMS le cere țărilor lumii să-și consolideze sistemele medicale

OMS le cere țărilor lumii să-și consolideze sistemele medicale

„Sunt afectați oameni aflați, deja, în alte tipuri de criză”

De asemenea, OMS reiterează nevoia de solidaritate între țări, pentru ca, împreună, să lupte împotriva virusului.
„După cum știți, pandemia s-a accelerat în ultimele două săptămâni, iar, în timp ce Covid-19 e o amenințare la adresa tuturor oamenilor, cel mai îngrijorător este că virusul pune foarte mulți oameni în pericol, oameni care sunt, deja, afectați de alte tipuri de criză.  Oameni care sunt deja dezrădăcinați, din cauza conflictelor, crizei climatice sau a părăsirii țărilor de origine din cauza cobnflictelor armate”.