Anunț oficial de la Roland Garros. Simona Halep este cea mai interesată să afle

Federația franceză de tenis dă asigurări legate de competiție

Pentru marea majoritate a jucătorilor de tenis turnelul de Grand Slam de la Roland Gaross este punctul zero în Europa. Este unul din cele mai importante turnee europene. Simona Halep declara că acesta ar fi turneul la care și-ar dori să se retragă din tenisul mondial. Importanța acestui turneu este mare, dar informațiile de ultimă oră or s-o dezamăgească inclusiv pe sportiva noastră.

Turneul de la Roland Gaross amânat

Zgura franceză de la Rorland Gaross a însemant pentru Simona Halep cele mai importante victorii din cariera sa de început. Aici a câștigat turneul la juniori, a reușit să câștige o finală la seniori, dar a însemnat și alte două finale pierdute.

Într-un comunicat oficial organizatorii anunțau amânarea turneului de la Roland Gaross cu cel puțin o săptămână, motivul fiind ameliorarea situației de sănătate. Federația Franceză de Tenis a luat decizia responsabilă de a amâna turneul Roland Garros 2021 cu o săptămână. Astfel că, după noul calendar, turneul va avea loc acum în perioada 24 mai – 13 iunie 2021.

Pe 31 martie, președintele francez anunța un program pentru a reîncepe progresiv evenimentele culturale și sportive. Programul, conform presei franceze, va fi stabilit de la jumătatea lunii mai, sub rezerva îmbunătățirii situației de sănătate.

Pe fondul acestor informații organizatorii turneului au fost nevoiți să se adapteze noilor condiții devansând cu o saptămână, cel puțin, startul turneului de Grand Slam de la Roland Gaross. Nu ar fi prima dată când se întâmplă acest lucru. Anul trecut turneul, deși programat în mai, a fost devansat până în toamnă, motivul fiind situația critică din Franța, ca urmare a infecțiilor covid.

Federația franceză de tenis dă asigurări le gate de competiție

Folosind acest lucru ca punct de plecare, FFT a lucrat în strânsă colaborare cu serviciile guvernamentale pentru organizarea Roland Garros. Oficialii federației spun că țin în același timp cont de calendarul sportiv internațional.

În acest context, a apărut că amânarea turneului cu o săptămână ar fi cea mai bună soluție. Prin urmare, rundele de calificare vor avea loc de luni 24 până vineri 28 mai și vor fi urmate de extragerea principală, de duminică 30 mai până duminică 13 iunie.

”Sunt încântat de faptul că discuțiile cu autoritățile publice, organele de conducere ale tenisului internațional, partenerii și radiodifuzorii noștri și munca în curs cu WTA și ATP au făcut posibilă amânarea turneului Roland Garros 2021 cu un săptămână. Le mulțumesc pentru asta.

Acesta va oferi situației de sănătate mai mult timp pentru a se îmbunătăți. Astfel ar trebui să ne optimizeze șansele de a primi spectatori la Roland Garros. Sadionul nou transformat acoperă acum mai mult de 30 de acri. Pentru fani, jucători și atmosferă, prezența spectatorilor este vitală pentru turneul nostru, cel mai important eveniment sportiv internațional din primăvară „, a anunțat Gilles Moretton, președintele FFT.

Simona Halep este una din favoritele la câștigarea trofeului la Roland Gaross

Simona Halep are un palmares important la turneul de Grand Slam de la Roland Gaross. Conform site-ului turneului, Simona are până acum 11 meciuri jucate pe terenul de la Roland Gaross, o finală câștigată la seniori, la juniori, și alte două finale pierdute pe zgura franceză.

Este punctul de start al carierei jucătoarei noastre în tenisul mondial, iar anul acesta Simona este printre favoritele la câștigarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Numai că informațiile de ultimă oră venite de la organizatori s-ar putea să o dezamăgească și pe Simona.

Jucătoarea noastră până în acest moment nu a dat nicio informație că nu ar participa la turneu. Dacă nu ar fi intervenit această amânare, turneul de la Roland Gaross ar fi trebuit să înceapă pe 23 mai.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI