Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, ar putea ieși anul acesta din închisoare. Mulți români probabil că se întreabă ce va dori să facă după experiența trăită în ultimii doi ani. Ei bine, bunul său prieten și coleg, Codrin Ștefănescu, a transmis primul mesaj legat de planurile lui Liviu Dragnea după ce se va afla din nou în libertate.
Politicianul a fost condamnat definitiv la trei ani și jumătate de închisoare, în anul 2019, de către Înalta Curte de Casație și Justiție. El a fost găsit vinovat în procesul angajărilor fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman.
Potrivit prevederilor Noului Cod Penal, Liviu Dragnea ar avea șansa ca în acest an să fie liberat condiționat după ce a executat 2/3 din pedeapsa de 3 ani și jumătate, adică doi ani și patru luni. În plus, din această perioadă, anumite activități făcute în spatele gratiilor ar putea să-i mai reducă pedeapsa.
Având în vedere legea în vigoare, eliberarea condiționată se poate face după ce acuzatul și-a ispășit cel puțin două treimi din durata condamnării: ”Cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani”, scrie g4media.ro.
De asemenea, eliberarea condiționată nu este un drept al oricărui deținut, ci o vocație a persoanei condamnate, decizie lăsată la latitudinea instanței de judecată care va lua hotărârea în funcție de comportamentul deținutului, potrivit g4media.ro.
În urmă cu puțin timp, Codrin Ștefănescu, unul dintre puținii prieteni care i-au fost alături în toată perioada condamnării, a anunțat printr-un mesaj postat pe o reea de socializare ce va face Liviu Dragnea când va ieși din închisoare.
Acesta a infirmat zvonurile cum că el și Liviu Dragnea ar intra într-un alt partid și a adus la cunoștință tuturor că Liviu Dragnea va încerca să readucă PSD-ul la ceea ce a fost odată. De altfel, CodrinȘtefănescu a dat asigurări că Liviu Dragnea va avea ca prioritatea sănătatea.
”Au apărut zvonuri privind plecarea noastră la un alt partid! Sunt false! Eu cred in continuare ca ne vom recupera PSD-ul din mâna academistilor SRI! Și cā vom reveni la mesajele publice pe care oamenii le asteaptā de la noi.
Cā vom deveni din partid-moluscā și predat noii puteri, din nou partid al oamenilor curajoși! Iar Liviu Dragnea când se va întoarce acasā, in primul rând trebuie sā se ocupe de sānātatea sa! E obligatoriu să facă asta! Sper că am lămurit acum situația!”, a scris Codrin Ștefănescu, pe Facebook.