Anunț important! Ce le pregătesc membrii PNL românilor, în cazul în care vor câștiga alegerile anticipate
În aceste zile, odată cu votul negativ ăn Senatul României pe OUG alegeri anticipate, apar tot mai multe tensiuni și declarații ale oficialilor, care-mai-de-care, mai alarmante și, unele, chiar scoase din context.
Anunț important
Zilele trecute Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că apar tot mai multe informații potrivit cărora votul pentru învestirea Guvernului, în plenul reunit de lunea viitoare, va fi boicotat. Ea a adăugat că PNL e pregătit pentru orice manevre de sabotare în Parlament și are soluții pentru orice eventual blocaj. În același timp, același Vicepremier a afirmat că alegerile anticipate sunt așteptate de toată lumea, inclusiv de mediul de afaceri și de către partenerii instituționali. Ea a precizat că economic răspunde pozitiv la declanșarea anticipatelor și măsurile adoptate de Guvernul PNL.
Ce le pregătesc membrii PNL românilor, în cazul în care vor câștiga alegerile anticipate
Conform viziunii doamnei Turcan economia răspunde pozitiv și la declanșarea alegerilor anticipate, și la măsurile economice adoptate de Guvernul PNL, spunând că primesc confirmări zilnice că actuala guvernare PNL a luat cele mai bune măsuri pentru evitarea derapajelor și consolidarea creșterii economice. Turcan a mai contracarat ofensiva PSD spunând că dacă numai în trei luni de guvernare au reușit să stabilizeze economia și să genereze atâtea efecte benefice pentru mediul economic și pentru buzunarul cetățenilor români, să ne imaginăm cât de mult s-ar schimba România în bine după o guvernare liberală de minimum patru ani, cu un Parlament scos din mâinile unui PSD toxic și ilegitim.
„Alegerile anticipate sunt așteptate de români, de mediul de afaceri și de partenerii instituționali. Economia răspunde pozitiv și la declanșarea alegerilor anticipate, și la măsurile economice adoptate de Guvernul PNL. Primim confirmări zilnice că am luat cele mai bune măsuri pentru evitarea derapajelor și consolidarea creșterii economice. Inflația va coborî în primul trimestru până la 2,8% (prognoza BNR), comparativ cu explozia de prețuri din anul 2019. Carburanții s-au ieftinit cu peste 32 de bani pe litru, numai prin eliminare supra-accizei – un plin de carburant este mai ieftin cu cca. 20 de lei față de anul trecut.
Prețurile facturilor pentru energia electrică și pentru gazele naturale nu au mai crescut ca în ultimele 3 ierni, pentru că am eliminat taxele aberante introduse prin OUG 114. Veniturile bugetare din TVA în luna ianuarie sunt cele mai bune din 2016 și până astăzi. Dobânzile la creditele pentru persoanelor fizice care vor să-și cumpere o casă sau o mașină încep să scadă, ca efect al eliminării Ordonanței lăcomiei. Dobânzile la care statul este obligat să se împrumute, pentru a acoperi cheltuielile programate prin legi, au scăzut semnificativ! De la 4,6% cu cât se împrumuta guvernul anterior în martie 2019, dobânzile au scăzut până la 3,3% în ianuarie și continuă să scadă. Deficitul bugetar scade de la 4,6% din PIB în anul 2019, la 3,58% în acest an și vom ajunge la 2,7% din PIB în anul 2022. Câştigul salarial mediu nominal net a fost în decembrie de 3.340 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 161 lei, adică cu 5,1% mai mare.”