Anunț de ultimă oră despre pensii. Ce urmează să se întâmple cu Legea pensiilor
Legea pensiilor va fi dezbătută, marți, 25 iunie, în şedinţa comună a Comisiei juridice şi pentru muncă a Camerei Deputaților. Este anunțul făcut de Lia Olguța Vasilescu, sectretar al Biroului permanent al Camerei. Aceasta a precizat că votul va fi dat miercuri, în plen.
Lia Olguța Vasilescu: „Legea pensiilor va intra miercuri la vot”
„De mâine (marţi-n.r.) va începe discuţia pe legea pensiilor. Sunt doar trei paragrafe de modificat, declarate neconcludente de CCR. Legea în ansamblu a fost declarată constituţională, dar pentru trei paragrafe s-a simţit nevoia ca să se facă nişte precizări mai clare. Aici este vorba de termene, de când se aplică aceste reglementări. Va fi foartre simplu de trecut în Comisie. Probabil că n-are de ce să dureze subiectul mai mult de jumătate de oră iar miercuri va intra la vot.
Am vorbit şi cu preşedintele (Camerei Deputaţilor-n.red.) Marcel Ciolacu, ne-am asigurat că vom avea majoritatea necesară să trecem această lege care pentru mine este o prioritate şi sper din toată inima să treacă, pentru că discutăm despre o lege care porneşte de la un buget a asigurărilor sociale de 58 de miliarde lei şi ajunge la 140 de miliarde lei”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Secretarul Biroului permanent al Camerei Deputaților a precizat că Legea pensiilor nu a trecut de votul din Senat întrucât a mai lipsit un singur vot al coaliției. Deputatul PSD i-a acuzat pe membrii opoziției că nu susțin creșterile de pensii.
„A fost un singur vot care a lipsit din partea coaliţiei majoritare şi au fost 40 de persoane din opoziţie care nu au votat această lege. Liderii opoziţiei au spus cu subiect şi predicat că nu vor să aplice această lege. Asta ca să înţeleagă toţi pensionarii, pentru că e foarte uşor să dai vina pe PSD”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.