Anul școlar 2020-2021. Ce reguli trebuie să respecte toți elevii, din septembrie
Guvernul Orban a adoptat o ordonanță de urgență care modifică Legea educației și a introdus noi reguli pentru a preveni îmblonăvirea copiilor și a tinerilor cu noul coronavirus în grădinițe, școli și universități. Ce poziție a luat, ieri, președintele Klaus Iohannis cu privire la începerea anului școlar, aflați în paragrafele următoare.
Reguli pentru începerea noului an școlar
Noile măsuri implementate prin OUG care modifică Legea Educației au menirea de a asigura reluarea cursurilor în condiții de siguranță sanitară. Șeful statului, Klaus Iohannis, s-a declarat în favoarea începerii noului an școlar, din septembrie, cu elevii în bănci.
„Îi încurajez pe toți să-și trimită copiii la școală dacă sunt sănătoși. Dacă nu sunt sănătoși, să-i țină acasă și să consulte medicul de familie. Atât de simplu este“, a declarat Iohannis.
Potrivit ordonanței adoptate miercuri de Guvern, măsurile esențiale pentru limitarea îmbolnăvirii în condițiile epidemiei de COVID-19 sunt următoarele:
- Igiena riguroasă a mâinilor;
- Măsuri ferme de curăţenie şi dezinfecţie în unitatea de învăţământ;
- Purtarea măştii de protecţie atât de elevi, cât şi de întregul personal pe toată perioada atunci când se află în interiorul unităţii de învăţământ;
- Limitarea contactului dintre elevi din clase diferite;
- Evitarea schimbării sălii de clasă de către elevi pe parcursul unei zile.
Alte măsuri se referă la faptul că elevii vor fi supravegheaţi în pauze pentru a păstra distanţa socială. Mai mult, aceștia nu vor avea voie să facă schimb de obiecte personale.
Ce trebuie să știe studenții
„Măsurile nu sunt complicate. Lumea să nu-și imagineze că va apărea o carte groasă de reguli. Nu, măsurile de bază sunt aceleași: masca, distanța, igiena. Restul sunt chestiuni de specialitate“, a mai spus președintele.
În ceea ce privește regulile pentru învățământul superior, acestea sunt următoarele:
- prezenţa fizică a studenţilor la toate activităţile didactice;
- prezenţa fizică a studenţilor la anumite activităţi didactice, stabilite conform hotărârii Senatului universitar;
- suspendarea activităţilor didactice pentru realizarea cărora se impune prezenţa fizică a studenţilor în instituţiile de învăţământ superior.