Antrenoarea gimnastei Jordan Chiles a răspuns la cea mai „fierbinte” întrebare: Îi pare rău că eleva ei i-a suflat medalia Anei Bărbosu?
Finala pe aparate de la Jocurile Olimpice de la Paris a adus lotului american de gimnastică o medalie de bronz, dar nu înainte ca antrenoarea gimnastei Jordan Chiles să conteste decizia juriului. În consecință, Ana Maria Bărbosu era trecută pe locul 4, iar gimnasta americană câștiga bronzul. Au trecut câteva zile de la acel moment, iar scandalul este încă de actualitate, iar Cecile Landi nu regretă decizia de a contesta nota elevei sale la Jocurile Olimpice de la Paris.
Jordan Chiles a „furat” medalia de bronz a Ana Mariei Bărbosu
Clasificată pe locul 4, după susținerea probei la sol în finala pe aparate la JO, Jordan Chiles era resemnată și aștepta decizia finală a juraților. Numai că lucrurile aveau să se schimbe radical în doar câteva minute, iar momentele aveau să fie surprinse de camerele de filmat.
În timp ce Ana Maria Bărbosu se bucura pentru reușita ei, și astfel medalia de bronz, antrenoarea gimnastei Jordan Chiles, Cecil Landi, contesta nota primită de eleva ei, iar ceea ce a urmat știe acum toată lumea.
„Erau atât de multe emoții care treceau prin corpul meu în acel moment. S-au întâmplat o mulțime de lucruri, de la faptul că nu am fost pe podium la faptul că am fost pe podium.
Cred că cel mai important lucru este să înțelegi mereu să nu te îndoiești de tine și să lași totul să decurgă așa cum ar trebui să fie.”, declara ulterior Jordan Chiles.
„Nu am crezut că va fi acceptat”
Modul în care au decis jurații să gestioneze situația, descalificând două gimnaste române, nu doar una, a generat unul din cele mai mediatizate scandaluri de la Jocurile Olimpice, și-așa pline de controverse, și acuzații la adresa organizatorilor.
Dar, ceea ce a surprins și mai mult, este declarația din 6 august a atrenoarei americane Cecil Landi, referitor la prestația elevei sale, dar și la faptul că contestația ei avea să fie aprobată:
„Cel mai mare succes posibil al lui Jordan la sol este un 5,9 – la calificări și la finala echipei a primit un 5,8 și nu am pus-o la îndoială pentru că am văzut că nu toate elementele au fost finalizate.
În timpul finalei la sol, am crezut că a fost mai bună și fiind plasată pe locul 5, fără nimic de pierdut, am trimis întrebarea ca să nu regret că am întrebat.
Nu am crezut că va fi acceptată și, spre surprinderea mea, a fost.”, scria Cecil Landi pe Instagram.
Antrenoarea gimnastei Jordan Chiles a răspuns la cea mai „fierbinte” întrebare
Decizia de a contesta nota primită de eleva ei, precum și ceea ce a urmat, se pare că nu i-a provocat niciun fel de regret antrenoarei Cecil Landi.
Întrebată ulterior dacă regretă cumva ceea ce s-a întâmplat, antrenoarea gimnastei Jordan Chiles a răspuns la cea mai „fierbinte” întrebare:
„Jordan a câștigat această medalie de bronz și nu a furat nimic de la nimeni. Pur și simplu mi-am făcut treaba și am luptat pentru sportivul meu
Îmi pare rău pentru sportivul român? Bineînțeles că da! A fost atât de trist și sfâșietor să văd, dar acesta este sportul! Nu trebuie să vă placă, dar trebuie să respectați rezultatul și, mai important, să o respectați pe Jordan și să nu o trageți în jos pentru că nu sunteți de acord.
Ea a câștigat această medalie de bronz, prima ei medalie olimpică individuală și nu aș putea fi mai mândră și mai entuziasmată!”, a scris Landi într-un răspuns la un comentariu pe postarea ei pe Instagram.
Rămâne să așteptăm deciziile TAS în cazul ambelor sportive române, un rezultat putând veni pe 11 august, așa cum anunțau de fapt judecătorii în urmă cu doar 24 de ore.