18 nov. 2019 | 12:03

Antonia, poză de familie. Imaginea care a topit inimile fanilor

Monden
Antonia, poză de familie. Imaginea care a topit inimile fanilor
Antonia, poză de familie

Se apropie sărbătorile de iarnă și toate gândurile se îndreaptă spre familie, cum este și în acest caz. Antonia, una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, a publicat o poza cu oamenii săi dragi. Imaginea a topit inimile fanilor.

Antonia a publicat o poză de familie

Antonia (30 de ani) a trăit de la vârsta de 5 ani alături de părinții săi în Statele Unite ale Americii. Artista a crescut în statul Utah și în Las Vegas, Nevada, unde a terminat liceul și a intrat în lumea modelling-ului. Tatăl său natural s-a despărțit de Denise, mama vedetei, pe când Antonia era doar un bebeluș. Între timp, aceasta s-a recăsătorit cu Mihai Iacobescu și, pe când cântăreața avea numai cinci ani, au plecat cu toții în Statele Unite ale Americii. Pe tatăl ei natural nu l-a cunoscut nici până în ziua de astăzi.

Ajunsă la 30 de ani, una dintre dorințele sale, care s-a și împlinit, a fost să aibă familia sa, a căror copii să aibă și mamă și tată. După revenirea în România, interpreta a avut aceeași soartă, aproximativ, precum mama sa. Ea s-a căsătorit cu italianul Vincenzo Castellano, a adus pe lume primul copil, în 2009, o fetiță pe care a numit-o Maya Rosaria Castellano, apoi, din diverse motive, familia s-a destrămat. Câțiva ani mai târziu l-a întâlnit pe Alex Velea, alături de care și-a putut forma familia la care visa. În 2014 a născut un băiețel, primul copil al cântărețului, un băiat pe nume Dominic. La scurt timp, a venit și al doilea micuț, tot un băiețel, pe nume Akim.

Ce își dorește Antonia de Crăciun?

Fericită că lucrurile stau bine în acest moment în viața sa personală, Antonia postează adesea imagini sau filmulețe cu soțul sau copiii în mediul online.

 

View this post on Instagram

 

All I want for Christmas….

A post shared by •AntoniA• (@antonia) on

Zilele trecute, vedeta a publicat o poză cu Velea, Dominic, Akim și Maya, în care toți se strâmbau și debordau de fericire. În descrierea imaginii, Antonia a scris: ”All I want fot Christmas…”(n.r. Tot ce vreau de Crăciun).

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro