Anotimpurile se schimbă în România?! Când va ninge, de fapt: va fi ceva istoric
Anotimpurile se schimbă în România? Iată când va ninge, de fapt, în țara noastră. Deși în luna ianuarie pare că afară este o toamnă de târzie, adevărata iarnă încă urmează să vină. De altfel, specialiștii în vremea extremă au menționat că încălzirea globală a schimbat vremea, iar anotimpurile așa cum sunt ele cunoscute se vor schimba total. Se va ajunge ca vara să țină și șase luni. Totuși, când vin ninsorile?
Când va ninge în România
Întrebarea se pune când va ninge în România, pentru că, cel puțin la București, până acum nu prea s-a văzut ninsoarea. Se pare că ninsoarea va veni, de fapt, la început de primăvară. Meteorologii de la Accuweather spun că la început de primăvară va ninge ca în mijlocul iernilor de altădată în București, însă acest episod nu va dura mult.
În prima săptămână din martie, temperaturile în țară se vor situa între 5 și 11 grade Celsius, dar noaptea ele vor scădea și până la -2 grade Celsius. Din 7 martie 2022, vremea pare să se încălzească însă, iar temperaturile vor crește până la 12 grade Celsius, în termometre, dar la mijlocul celei de-a doua săptămâni vor exista precipitații, urmând ca noaptea să se înregistreze și -3 grade Celsius, în București.
Temperaturile scad brusc la final de martie
Dacă vremea se va încălzi apoi și mai mult, se pare că în ultima săptămână din luna martie lucrurile schimbă radical. Temperaturile scad brusc și va ninge abundent. Astfel, din 28 martie 2022, temperatura maximă va ajunge la 10 grade Celsius, iar temperatura minimă va ajunge până la pragul de îngheț.
Schimbările bruște de temperatură s-ar datora încălzirii globale, fapt ce favorizează apariția fenomenelor meteo care pot atinge extremele.
„Probabil că 2022 va fi un an în care din nou o să asistăm la fenomene extreme – în primul rând, valuri de căldură destul de accentuate în Europa. E greu de spus dacă sunt de anticipat tornade, dar mă aștept la o tendință de creștere a acestui gen de fenomene – tornade, grindină de mari dimensiuni.
Fenomene de acest gen nu sunt raportate numai la stațiile meteo, aici publicul – care a devenit mai atent – ne ajută foarte mult să corectăm date pe care apoi le folosim să facem previziuni, să vedem dacă există un trend în aceste fenomene. Mă aștept ca și anul acesta să fie un an al valurilor de căldură, al fenomenelor extreme. Cumva intrăm într-o nouă normalitate”, spunea meteorologul Bogdan Antonescu.
Potrivit spuselor sale, dacă poluarea rămâne la același nivel de acum și nu se va reduce, în anul 2100 vara va ajunge să aibă șase luni. De asemenea, fenomenele meteo extreme precum tornadele se vor înmulți și ele semnificativ.