ANM avertizează! Este prima oară când se întâmplă asta în istorie. Schimbări climatice spectaculoase

de: Redacția
12 02. 2020

Este prima oară când avem parte de așa ceva în istorie! ANM face avertismente de vreme caldă.  În România vom avea parte din schimbări climatice tot mai dese. Vom fi în pericol, susțin aceștia. Care sunt cauzele schimbării ce au dat clima peste cap?

ANM avertizează!

Potrivit meteorologilor, anul 2019 a fost cel mai călduros an, și din spusele lor, următorii ani vor fi din ce în ce mai călduroși. Directorul ANM precizează că din anul 1900 până în anul 2019 acesta a înregistrat cele mai mari măsurători meteorologice. La nivel mondial, din anul 2000 până în prezent vremea s-a încălzit din ce în ce mai mult.

În anul 2011, ANM emitea în medie peste 1.700 de mesaje meteo cu temă severă. În ultimul an, însă, au fost emise peste 4.700, dintre acestea 79 cu cod roșu. Amintim că în luna de primăvară a anului 2019 s-au emis zece avertizări meteo ce conțineau fenomene meteo severe. De asemenea, am avut și cea mai caldă toamnă în anul precedent.

ANM avertizează! Este prima oară când se întâmplă asta în istorie. Va fi jale în România

Care este cauza încălzirii?

Cauza principală este creșterea gazelor cu efect de seră. La acestea se mai adaugă și cantitatea mare de vapori de apă, care generează fenomene meteo extrem de dure, ce sunt din ce în ce mai frecvente indiferent de sezon, conform spuselor Elenei Mateescu. Directorul ANM menționează că emisiile de gaze sunt în creștere cu 1,5 respectiv 2,5 grade Celsius, în perioada 2021-2050 și cu valori mai mari spre finalul secolului.

Unele din aceste cauze sunt și arderea cărbunelui, petrolului și gazelor. Experții în domeniul climei consideră că activitățile umane sunt cele mai responsabile pentru încălzirea globală. Amintim că temperatura este în medie cu 0,85 de grade mai mare, decât la sfârșitul secolului 19, aceasta nu trebuie însă depășită de 2 grade, fiindcă există riscul de schimbări climatice duse la extrem.