În ultimele zile la nivelul Europei se întâmplă fenomene meteorologice extreme. Este vorba de Furtuna ”Ciara” sau ”Sabine”, care, din păcate, a devastat vestul Europei și, conform specialiștilor ANM se apropie vertiginos și de teritoriul României.
Furtuna deja a lovit căteva zone de pe teritoriul României, printre care și zona Moldovei, mai exact în Suceava, unde au avut loc fenomene meteo bizare care au apărut din senin. Un nor uriaș de zăpadă s-a abătut asupra municipiului Suceva, iar rafalele de vânt aproape că au smuls acoperișul unui bloc. Ziarul ”Știri din Bucovina” a postat pe pagina sa de facebook un filmuleț cu prăpădul făcut în capitala Moldovei, zilele acestea.
Publicată de Stiri din Bucovina pe Marţi, 11 februarie 2020
Dar, ANM anunță că lucrurile nu se opresc aici și, în perioada următoare, vom avea parte de ninsori, iar vântul va ajunge la rafale ce vor depăşi 90 de kilometri pe oră. Se vor intensifica ninsori viscolite în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş. În zonele afectate de furtună vântul va sufla puternic, depăşind 55-65 kilometri pe oră şi izolat 70-80 kilometri pe oră.
În Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj şi Bihor, în zonele înalte, de munte, se vor prezenta intensificări ale vântului, suflând cu o putere de peste 90-120 kilometri pe oră, iar temporar va ninge viscolit. În restul teritoriului furtuna se va resimiți aproximativ la fel, rafalele puternice ale vântului fiind prezente, depăşind 45-55 kilometri pe oră. Vor fi prezente precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar izolat îşi va face apariţia poleiul. Cantităţile de apă vor depăşi în sud-vestul României între 10-15 litri pe metru pătrat. Autorităţile trag un semnal de alarmă în ceea ce îi priveşte pe conducătorii auto care circulă cu viteză.
”Va ajunge, de fapt, ne va influenţa doar cu periferia sa sudică. E o furtună foarte puternică! Deja avem şi noi cod galben, cod portocaliu – mai ales pentru zona de vest a ţării şi mai ales zonele montane. Intensificările de vânt vor fi prezente mai ales pe crestele munţilor. Şapte judeţe din vestul ţării sunt sub cod portocaliu de viscol, iar alte 20 sub cod galben până astăzi la ora 20.”, a declarat Roxana Bojariu, coordonator al secţiei de climatologie din ANM.