Angelina Jolie, declarația care i-a emoționat pe toți. „Abia la 4 ani mi-am revenit, după divorț!“

de: Emanuela Pană
10 06. 2020

Frumoasa actriță Angelina Jolie a mărturisit că a trecut prin momente cumplite după divorțul de Brad Pitt și că a avut nevoie de patru ani pentru a reuși să se repună pe picioare. Prioritatea sa în momentul de față este exercitarea fără reproș a rolului de mamă pentru cei șase copii. Mai multe dezvăluiri, în acest articol.

„Abia la 4 ani mi-am revenit, după divorț!“

Dacă până acum au circulat doar speculații privind clipele grele prin care a trecut actrița după divorțul de Brad Pitt, Angelina Jolie și-a găsit curajul de a vorbi public despre cei patru ani ce au urmat după evenimentul din 2016, care a șocat o lume întreagă. Mai mult, diva a recunoscut că a întâmpinat și probleme de sănătate din cauza suferinței și a stresului.

„Ani de zile am suferit. Au fost momente complicate. Nu mai știam de mine, nu mai știam ce mi se întâmplă. Toate amintirile dureroase te fac să înțelegi că este un miracol să mai fii în viață“, a declarat ea.

Acum, Jolie (45 de ani) se simte pregătită să își refacă viața, spunând că este „mai rezistentă decât înainte“.

Prioritatea Angelinei Jolie, cei șase copii

După patru ani de suferință, Angelina Jolie spune că se simt bine și complet vindecată, dorind să redescopere micile bucurii ale vieții împreună cu copiii care au rămas în grija ei.

În continuare, nevoile celor șase copii: 3 biologici: Shiloh (14 ani) și gemenii Knox și Vivienne (11 ani) și 3 adoptivi: Maddox (18 ani), Pax (16 ani) și Zahara (15 ani), sunt prioritare pentru frumoasa actriță.

„Dimineața când mă trezesc, îmi dau seama cât este de bine să fii mamă. Nevoile copiilor sunt prioritatea mea. Sunt foarte atentă la ceea ce îi poate influența și ceea ce le poate aduce prejudicii. Principalul meu rol este de mamă. Numai când sunt ei la școală, pot să-mi încep activitatrea umanitară și politică. Scriu editoriale pentru revista Time. Abia după ce termin toate acestea mă pot dedica cinema-ului“, a mărturisit diva.