Angelea Similea, luată în vizor de o mare artistă a României: “O lipsă de înțelepciune din partea ei” (exclusiv)

de: Ana Chivu
18 02. 2021

Angela Similea e subiect de discuție. Celebra cântăreață a fost luată în vizor de o altă mare artistă a României. Comentariile celei din urmă sunt destul de acide și neașteptate. Ce spune despre colega sa de breaslă?

Angela Similea, comentată aspru de o colegă de breaslă

Luminița Dobrescu face parte din generația de aur a muzicii românești, Aceasta a reușit să obțină trofeul „Cerbul de Aur” în cadrul festivalului de la Brașov. Aproape toți românii știu celebra piesă interpretată de aceasta „Of, inimioară”, care se făcea cunoscută în anul 1969.

Acum, artista este stabilită în Italia și aduce în prim-plan amintiri prețioase despre muzică, anii comunismului, dar și de Angela Similea, care i-a fost colegă și prietenă în anii de școală. Din păcate, timpul a făcut ca cele două să nu rămână la fel de apropiate. Nostalgia anilor ’60 revine cu drag în viața Luminiței Dobrescu.

„Ne-am cunoscut în școală primară a unui cartier frumos și îngrijit de oameni gospodari, într-o școală unde Angela, noua noastră colegă, timidă, sensibilă și destul de retrasă, încerca să se acomodeze noilor ei colegi. Parcă ieri a fost tot ce vă relatez. Ne împrietenisem, mă vizita și chiar cântam împreună, mergeam în excursii, iar din compania noastră nu lipsea fratele ei cel mic, Asu, de fapt Victorașu, dar pentru noi era Asu”, a detaliat solista despre începutul prieteniei cu Similea.

Liceul a făcut să continue amiciția dintre ele chiar la instituția din Pajura unde abia terminase studiile și Margareta Pâslaru. Finele clasei a 12-a le-a făcut să o ia pe drumuri separate. Luminița începea studiile la Conservatorul de muzică Ciprian Porumbescu, iar Angela intrase la Școala populară de Artă.

„O lipsă de înțelepciune și o susceptibilitate fără preceden”

„Nu am mai întreținut niciun contact, până în 1982 când, într-o bună zi, primesc un telefon de la Angela, ea fiind la Hamburg cu fostul ei soț Jan Hilgen și dorind să mă viziteze la Berlin. Știu că nu eram pregătită pentru o asemenea vizită, fapt care a făcut că relația noastră să eșueze pentru totdeauna. Imediat după 89, ne-am întâlnit “nas în nas” la fabrica de marmură din Bucureștii Noi unde fiecare venise cu interese private diverse. Totul s-a redus din partea Angelei la un simplu ”HALO!”, nimic în plus.. Din păcate, până în ziua de astăzi situația a rămas neschimbată, ceea ce denotă din partea Angelei o lipsă de înțelepciune și o susceptibilitate fără precedent”
Luminița Dobrescu (Sursa: impact.ro)