28 nov. 2018 | 11:44

Ecaterina Andronescu promite iar o revoluție în Educație, care va scoate genii

Știri generale
Ecaterina Andronescu promite iar o revoluție în Educație, care va scoate genii
FOTO Wikimedia Commons

Ecaterina Andronescu, care a devenit iar ministrul Educației, a promis iar o revoluție în acest domeniu, prin care crede că va schimba generațiile viitoare. Bacul diferențiat e din nou o opțiune, dar nu ia în calcul anumite aspecte.

Ecaterina Andronescu a șters cu buretele toate criticile aduse lui Dragnea după ce a fost propusă în fruntea Ministerului Educației și vrea iar să-și ia rolul în serios (mai serios decât a făcut-o în mandatele precedente…).

Ea vrea să propună din nou introducerea bacului diferențiat, prin care absolvenții de liceu și-ar putea alege singuri drumul în viață și domeniul de studiu. În acest fel, elevii ar putea, în sfârșit, să învețe ceea ce le place și să se perfecționeze în domenii care n-o să-i mai facă șomeri cu diplome sau angajați în instituții mediocre pe salarii minime.

„Din punctul meu de vedere, este un obiectiv personal, dar cred că în egală măsură este un obiectiv pentru societate: Toată şcoala profesională trebuie să devină duală. (…) Liceul tehnologic trebuie să-l restructurăm şi să-l gândim ca un liceu care profesionalizează, un liceu dual, cu două posibilităţi de ieşire”, a declarat Andronescu în Parlament la o dezbatere privind învăţământul universitar dual, organizată de INTACT Professional Debates, compania Kaufland România şi Academia de Studii Economice.

La eveniment, au participat și Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, și Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

„La ieşire (absolvire – n.r.), eu cred că trebuie să rămână opţiunea absolventului de liceu în a susţine un bacalaureat naţional, care să-i permită accesul într-o universitate, şi o altă rută, cu un bacalaureat tehnologic sau profesional, care să nu-i permită accesul în universitate, subliniez acest lucru, dar care să-i permită la nivelul următor de pregătire un acces într-o formă de profesionalizare duală”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

Cum a distrus Ministerul Educației viitorul României

Dacă vrem ca România să mai aibă un viitor, atunci școlile și universitățile trebuie să-i pregătească pe tineri pentru Revoluția Tehnologică, nu pentru cea industrială, de acum 200 de ani, când singura opțiune era de a deveni un simplu angajat într-o uzină până la bătrânețe. Apoi, să-ți trăiești anii de pensionar doar din mila statului, deci pe spinarea tinerilor care vor avea venituri tot mai mici.

Ecaterina Andronescu a mai încercat și în 2012 să introducă bacalaureatul diferențiat și chiar a amenințat cu ordonanța de urgență, dar inițiativa s-a stins mai repede decât o făclie în furtună.

Problema este că aproape toți absolvenții de ieri, de azi și chiar cei de mâine se visează deja în facultate, pentru că așa îi îndeamnă familia. Mulți au părinți care au lucrat o viață în uzinele comuniste, cu o meserie grea și nu vor ca urmașii lor să se chinuie asemenea. Dar nu toți tinerii fac față facultăților teoretice care mai degrabă îi plictisesc. Fie le abandonează, fie le termină cu greu și apoi nu fac nimic cu acele diplome. Tot marile corporații (străine) „înghit” acești absolvenți și, de regulă, în domenii pentru care n-au fost pregătiți. Și, mai nou, aceștia pleacă în afară, unde găsesc perspective mai bune.

Prin urmare, Ministerul Educației mai trebuie să consulte și „piața” elevilor și a studenților înainte de a lua o decizie „revoluționară”.

Parteneri
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
O mai ții minte pe Esmeralda? Au trecut 27 de ani de la rolul care a făcut-o celebră pe actrița Leticia Calderon, iar viața ei a bătut orice telenovelă! Cum arată azi, la 56 de ani, frumoasa actriță / FOTO
Unica.ro
Rețeta care îi va impresiona pe invitații la masa de Crăciun. Carnea de rața, ingredientul cheie
EVZ.ro
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews
Călin Georgescu a anunțat finalul. Mesaj pentru toată România: După 35 de ani (VIDEO)
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
ESTE OFICIAL! DATA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE, anunțată
Mediaflux
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro