Andreea Tonciu a spus adevărul despre divorț: „Mi-am luat sclav? Soțul meu nu face nimic! E egal cu zero”

de: Andrei Simion
16 05. 2024

În ultima perioadă, în presa tabloidă au apărut informații potrivit cărora Andreea Tonciu și soțul ei nu s-ar mai înțelege atât de bine precum o făceau pe vremuri, iar unile guri rele au afirmat chiar că vedeta ar fi aproape de divorț.

Invitată în podcastul lui Bursucu, fosta concurentă de la Survivor România All Stars 2024 a afirmat că toate zvonurile sunt false și că nu există niciun motiv de divorț. Momentan!

„Nu m-aș vedea lângă alt bărbat. Nu-mi doresc, nu vreau. Nu cred. N-ai de unde să știi ce te așteaptă mâine. Eu fac tot ce trebuie să fac. Poate să fie într-o relație totul ok, dar, dacă unul dintre parteneri se îndrăgostește de altcineva, e egal cu zero. Poate să mi se întâmple mie, poate să i se întâmple lui. La mine sunt mai puține șanse, pentru că nu umblu cât umblă el.

Niciodată nu s-a pus problema de divorț. Nu am avut astfel de probleme. Avem certuri săptămânale, nu vreau să mint, dar să zic să divorțăm niciodată. Scandalul în familie începe de la mine. Eu sunt cu nervii, dar la cât de nebună sunt și cât de nervoasă sunt și cât țip, peste un minut nu mai am nimic. Mă relaxez foarte repede”, a spus Andreea Tonciu.

Frumoasa brunetă a vorbit și despre cum se împart treburile casnice în mariajul ei, dezvăluind că doar ea face treabă prin casă, în timp ce soțul ei se ocupă de afaceri și aduce bani acasă, deoarece ea este casnică.

„Soțul meu nu duce copilul afară. Nu face altceva decât bani, atât. Nu face nimic altceva în casă. Nu duce gunoiul, nu strânge masa, nu-și face curat, nu face absolut nimic. I se pune masa, i se strânge masa. Eu sunt ok. Da, de ce nu? Ce, mi-am luat sclav să strângă? Nu! Ce, mi-am luat babysitter să stea cu copilul? Nu! Eu, ca mamă, trebuie să stau cu copilul.

Dacă sunt și weekenduri când ieșim împreună la munte, la mare, în vacanțe, da. Dar așa, să stea soțul cu copilul afară, nu. Eu stau, pentru că eu nu am loc de muncă, sunt casnică. Eu fac toate cumpărăturile singură, tot ce înseamnă casă”, a mai afirmat Andreea Tonciu.

După care vedeta a dezvăluit cum decurge o zi normală din viața ei.

„Mă trezesc la ora 07.00, pentru că la 08.30 intră Rebi la școală. O duc, mă întorc, îmi beau cafeaua cu vecina mea, la vreo 10.00-11.00, ca să-l las pe soț să mai doarmă, ca să nu fac gălăgie în casă. După, urc, îi fac soțului de mâncare, dacă vrea. Apoi strâng prin casă, soțul meu se trezește prima dată la 07.30, după care stă în pat până la 10.00-11.00.

El apoi pleacă, eu rămân. Dacă am mâncare, nu fac și stau relaxată, mă uit la televizor. Dacă nu, fac mâncare, mă mai duc la cumpărături. La 16.00 trebuie să-mi iau copilul de la școală. Dacă are vreo activitate, o duc, dacă nu, vine acasă, îi dau de mâncare și ieșim afară, dacă vremea e frumoasă”, a spus Andreea Tonciu.