Andreea Berecleanu, revenire surprinzătoare la TV, la pupitrul știrilor. Șoc: unde va lucra acum
Fanii Andreei Berecleanu sunt în extaz. Deși nu se așteptau ca jurnalista să mai revină la pupitrul știrilor, surpriza a venit mai repede decât se așteptau telespectatorii. Unde va lucra acum?
Andreea Berecleanu revine la pupitrul știrilor
Anunțul oficial al acesteia că se retrage din fața camerelor de luat vederi și se apropie mai tare de proiectele personale și familie a fost unul dezamăgitor pentru fanii jurnalistei. Cu toate astea, timpul care a trecut se pare că a făcut-o să înțeleagă că nu poate sta prea mult timp departe de domeniul care a adăugat un plus imens a ceea ce este acum. Celebra prezentatoare de televiziune va prezenta principalul jurnal de știri de la Prima TV Focus, de la orele 18:00, arată paginademedia.ro. Conform sursei citate, știrista urmează să revină pe micile ecrane doar în timpul săptămânii, jurnalul de weekend revenindu-i Roxanei Vulpte, transferată recent de la Pro TV.
Revenirea la pupitrul știrilor are loc la aproximativ nouă luni de la separarea de Antena 1, după o colaborare cu trustul în cauză de preț de 17 ani. În timpul acesta, Andreea Berecleanu a prezentat Observatorul de noapte, ulterior ediția prim-time, de la orele 19:00, în ultimii 10 ani. În locul acesteia a venit Sandra Stoicescu. La mesajul de despărțire de Antena nu a oferit mai multe detalii, ci s-a rezumat doar la a spune că separarea de trust se petrece din cauza unor „situații impuse”, lăsând loc de interpretări. Trecerea Andreea Berecleanu la Prima TV nu este singura schimbare prin care trece postul de televiziune, mai cu seamă de când a fost cumpărat de Clever Media, companie deținută de Adrian Tomșa. De asemenea, stația se pregătește și de trecerea la emisia HD.
„Pentru ei a fost șocant să știe că nu voi mai merge la Observator”
„Copiilor le-am povestit tot, fără a le ascunde nimic. Pentru ei a fost șocant să știe că nu voi mai merge la Observator. Pe Eva am născut-o când eram la PRO TV, pe Petru, când eram la Antenă. Doar că ei au fost crescuți ca orice copil, chiar dacă la școală erau considerați de către colegi copii-vedetă. Nu au înțeles inițial nimic, mai ales că știau ce relații bune aveam cu absolut toată lumea din Antena 1. Au avut răbdare să asculte toată povestea și s-au lămurit imediat. Petru s-a strâmbat și apoi a zâmbit, Eva m-a luat în brațe și mi-a spus că e mândră de mine. E mișto, scuzați expresia, să te poți uita în ochii copilului tău. Viața merge înainte!”
Andreea Berecleanu