Andreea Bălan, săgeată către George Burcea. Ce a spus în direct, la TV, știe toată țara acum
Surpriză de zile mari în cea mai recentă ediție Te Cunosc De Undeva. Ce mesaj i-a transmis Andreea Bălan fostului ei soț, George Burcea. Ce a spus vedeta, în direct, la TV. Știe toată țara, acum, la ce s-a referit. Reacția lui Liviu Vârciu a fost incredibilă.
Andreea Bălan, săgeată către George Burcea
Chiar dacă s-au despărțit de mai bine de un an de zile, lucrurile par să nu se fi încheiat definitiv între Andreea Bălan și George Burcea. Cei doi foști soți, chiar dacă și-au refăcut viața cu alți parteneri, își mai aruncă săgeți fine, din când în când, unul altuia. Recent, sâmbătă, 27 martie, jurata de la Te Cunosc De Undeva i-a transmis un mesaj cu subînțeles fostului ei soț.
Artista a vorbit despre relația ei cu Keo, căsnicia cu tatăl fetițelor sale și noua poveste de dragoste pe care a început-o alături de afaceristul Tiberiu Argint. Celebra cântăreață l-a asigurat pe nașul ei, Aurelian Temișan, că tot pe el îl alege ca părinte spiritual la viitoarea ei nuntă.
Andreea Bălan: „Am stat și eu într-o garsonieră în Pantelimon, ne-am iubit, ne-am despărțit, apoi a venit altul, ne-am tatuat, ne-am căsătorit, apoi am divorțat și a venit următorul. Asta e viața! Întodeauna mireasa știe mai bine, iar mirele e târât acolo, împotriva voinței lui. Mirii nu vor să danseze nicăieri”.
Liviu Vârciu: „Tu știi cel mai bine”.
Andreea Bălan: „Da, știu! Parcă mi s-a trezit pofta de încă o nuntă. Fără tine, nașule, nu fac”, a spus artista, către Aurelian Temișan.
Andreea Bălan se pregătește de o altă nuntă?
Soarele a răsărit, în sfârșit, și pe strada Andreei Bălan. Jumătatea blondă a trupei Andre și-a regăsit fericirea și liniștea în brațele lui Tiberiu, fratele Soniei Argint. Fanii vedetei sunt extaziați de felul impecabil în care tânărul afacerist se comportă față de actuala lui iubită. Andreea Bălan este răsfățată de partenerul ei, care deja face parte din familia sa, înțelegându-se de minune cu fiicele ei, Ella și Clara.
Blondina ar putea ajunge la altar mai repede decât cred fanii ei, întrucât lucrurile între ea și Tiberiu Argint par să avanseze repede, cei doi fiind foarte îndrăgostiți.
„Cu toții greșim în viață, important este să fii tolerant și să îți dai seamă că dacă tu ai defecte și persoana de lângă tine are defecte. Totul trebuie să fie cu sufletul și atunci va merge. Nu, nu mă mărit. Evident că la un moment dat, peste nu știu câțiva ani buni, da, de ce nu?! Da, sunt îndrăgostită”, a declarat Andreea Bălan la Antena 1.