Presa a vuit, weekendul trecut, când Andreea Bălan, aflată în plin divorț cu George Burcea, a fost surprinsă în brațele unui alt bărbat. Totul pare rupt dintr-un alt film, mai ales că vedeta a declarat recent că nici nu se gândește acum la o nouă relație de iubire.
Ei bine, Andreea Bălan și-a lui prietena, pe Andreea Antonescu, și au plecat la mare, la soare. ”În vara asta fac tot ce-mi trece prin cap”. Așa suna un hit al trupei Andre, iar cele două chiar se pare că fac ce vor, vara aceasta. Andreea Bălan a lăsat să se înțeleagă faptul că George Burcea chiar este istorie, după ce s-a aruncat în brațele altui bărbat.
Mulți s-au întrebat dacă relația sa este adevărată și dacă săruturile au fost chiar pasionale, ori a fost un teatru. Este, totuși, fostă soție de actor! Ei bine, surse foarte bine informate au declarat pentru impact.ro că relația Andreei Bălan a apărut ca din senin, deși se se spune că este împreună cu tânărul respectiv de aproape o lună.
“Să fim serioși, ea încă suferă după soțul ei, cum să aibă iubit de o lună? Noi, cei care îi suntem aproape, nu am auzit despre așa ceva. Probabil se cunoșteau din vedere, s-au reîntâlnit la mare, iar acolo s-a înfiripat o idilă. Ori au făcut-o așa, de dragul paparazzilor care roiesc pe acolo”, a declarat un apropiat un apropiat al cântăreței.
Ce-i drept, relația dintre Andreea și Tiberiu este una de-a dreptul bizară, dacă ținem cont chiar de declarația artistei de la începutul lunii: “Nu doresc ca fetele mele să cunoască vreo iubită a tatălui lor în următorii patru-cinci ani. Și nici eu. Nici eu nu voi aduce alt bărbat în această casă și nu le voi prezenta pe nimeni. Este evident că nu îmi doream să ajung aici, dar sunt tânără și pot să sper într-o nouă iubire. Însă, momentan nu mă gândesc la asta, să-mi fac o relație. Mai am de vindecat anumite aspecte și trebuie să mă ocup numai de fete”.
Cel asupra căreia Andreea Bălan și-a revărsat iubirea este Tiberiu Argint, în vârstă de 36 ani, director de vânzări la o companie daneză de lux, care proiectează și produce aparate audio, televizoare și telefoane. Despre cei doi s-a scris că ar fi împreună de trei săptămâni și că ar fi începutul unei povești de dragoste.