Andreea Bălan este fără doar și poate una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. La cei 39 de ani ai săi, cântăreața arată mai bine ca niciodată, iar de curând a avut o apariție incendiară alături de Victor Cornea. Ce a postat artista pe contul său de Instagram?
Îndrăgita artistă trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Victor Cornea. Chiar dacă iubitul acesteia este mai tânăr cu 9 ani, acest lucru nu-i împiedică să fie fericiți. Cu ocazia turneului ATP Tour 250, cei doi au mers în Suedia.
Cei doi i-au ținut pe fani la curent și au postat mai multe fotografii pe Instagram. Andreea Bălan a postat o fotografie de senzație. Artista apare la brațul cunoscutului tenismen. Ținuta aleasă de cântăreață îi pune valoare corpul bine lucrat. Blondina a optat pentru purtarea unei rochii negre, care are o mică crăpătură pe picior și care se mulează pe corp. Pentru un plus de senzualitate, artista a ales să poarte și pantofi cu toc dar și o geantă mică.
Nici Victor Cornea nu se lasă mai prejos. Sportivul s-a asortat cu partenera acestuia și a optat și el pentru purtarea unui costum negru. Cei doi și-au accesorizat ținutele cu un zâmbet larg pe față, semn că sunt fericiți unul în compania altuia. Se pare că aceștia s-au distrat de minune.
Te-ar putea interesa și: S-a logodit Andreea Bălan cu Victor Cornea?! Detaliul pe care l-a observat toată lumea
Nu este prima apariție a Andreei Bălan care i-a surprins pe internauți. În urmă cu câteva zile, diva a postat o fotografie din Suedia. De data aceasta, rochia era una albă și mulată pe corp. În numai câteva ore, postarea a strâns mii de aprecieri și comentarii. În rubrica de comentarii și-au făcut loc cuvintele de laudă la adresa artistei.
Te-ar putea interesa și: Victor Cornea, declarație de dragoste pentru Andreea Bălan. Ce mesaj i-a transmis iubitei sale, fanii s-au topit