Andreea Antonescu, în lacrimi la Survivor România. Ce a pățit cântăreața
Andreea Antonescu s-a emoționat extrem de tare în recenta ediție de la Survivor România 2021. Cântăreața a izbucnit în lacrimi? Ce a adus-o pe jumătatea trupei Andre în starea aceasta?
Survivor România 2021: Andreea Antonescu a izbucnit în lacrimi
Andreea Antonescu a venit în emisiunea sportivă în ultima tranșă, dar cu toate astea e topită de dorul fetiței sale. Celebra artistă resimte plecarea de acasă și a început să plângă în hohote din cauza amintirii micuței ei.
Deși jumătatea trupei Andre pare o femeie extrem de puternică, hotărâtă și categorică, totul se oprește în dreptul Siennei. Artista a început să plângă pentru prima oară de la intrarea în show-ul sportiv și a făcut o mărturisire surprinzătoare din cauza perioadei extrem de sensibile prin care trece, fiind pentru prima dată plecată departe de copilul ei chiar de Ziua Mamei. Aceasta a susținut că este punctul său sensibil și că nu-și poate ține în frâu sentimentele.
„Cu cât încerc să stau mai departe de subiect, nu pot, pentru că e punctul meu sensibil. Știu că vine Ziua Mamei și chestia asta mă omoară cel mai tare. Nu am lipsit de la nicio serbare a Siennei și chiar dacă eram acolo, mămicile rădeau că plângeam de fiecare dată când Sienna venea și îmi cânta.
Acum cu atât mai mult e mai greu, pentru că e foarte departe de mine. Ea a fost punctul meu sensibil întotdeauna. În rest, mă văd capabilă să dărâm munți, să fac orice, nu mi-e teamă de nimic. Mi-aș dori foarte tare să o aud măcar puțin”, a declarat Andreea Antonescu, în lacrimi, la Survvior România.
Faimoșii au pierdut recent jocul de imunitate, astfel au fost nevoiți să facă nominalizări. Din păcate, patru dintre colegii săi au votat-o pe artistă spre eliminare, spunându-se de multe ori în competiția din Republica Dominicană faptul că e una din verigile slabe, mai cu seamă că adversarii stau mai bine la jocul la feminin.
„Mă așteptam, pentru că unii dintre coechipieri au fost asumați, vâzând că și eu sunt o persoană asumată și prefer adevărul oricât de dureros ar fi. Am realizat că aici am găsit o echipă mult mai închegată decât își dau ei seama că formează. Nu e nici cea mai mică surpriză!”, a declarat Faimoasa.
Artista și-a atras deja antipatii în echipa vedetelor
„Din nou mi-am mai luat o lecție, că aici ne luăm lecții în fiecare zi. Atunci când nu știe ce să se facă cu votul, aruncă spre Nemeș, că ea știe să le primească. Uite așa le încasez eu frumos și de la persoane de la care nu m-aș aștepta. Poate acum, cu a doua lecție primită și la câteva zile distanță, o să văd și eu și sigur o să votez altfel e acum înainte. Nu am discutat cu Andreea, că nu știu dacă se simte sau face pe proasta și Elena la fel. Nu-mi plac prefăcătoriile. Nu că ne-am fi unit fetele că a venit Andreea, dar am zis să ne dăm o șansă. Nimic, din contră”
Roxana Nemeș