Andrea Botez este considerată cea mai sexy jucătoare de șah din lume. Titlul neoficial i-a fost oferit de jurnaliștii de la The Sun, cei care în ultimele luni au „vânat” mai multe frumuseți din competițiile din lumea întreagă. Sportiva are părinții români și este urmărită pe contul de Instagram de un milion de fani. Iar numărul acestora crește puternic în fiecare zi.
Andrea Botez are 20 de ani și jurnaliștii de la The Sun i-au acordat titlul de cea mai sexy jucătoare de șah din lume. Frumoasa cu părul șaten locuiește în Canada, iar părinții ei sunt români. A început să joace șah la vârsta de șase ani și le oferă celor 500.000 de urmăritori de pe Instagram imagini de la competiții, dar și din timpul liber, din sala de box sau de la petrecerile unde activează ca DJ. Clipurile postate de Andrea au ajuns chiar și la 19 milioane de vizualizări.
Andrea Botez a avut de la cine să învețe șah. Sora ei, Alexandra, are 27 de ani și a câștigat titlul de maestră internațională, dar și șase trofee naționale. A absolvit Universitatea Stanford, acolo unde a fost prima femeie preşedinte al clubului de şah.
În 2019, Alexandra a decis să-și construiască o carieră în online, iar acum este comparată cu Beth Harmon, personajul principal din serialul The Queen’S Gambit (n.r. Gambitul damei).
„Şahul a explodat pe Twich, iar eu eram unul dintre jucătorii de top. Îmi amintesc că eram atât de emoţionată, nici măcar nu puteam să dorm. Aveam adrenalina la nivel ridicat”, a declarat Alexandra Botez pentru New York Post, citată de Daily Mail.
Alexandra şi Andrea Botez au reuşit să adune o avere din reţelele sociale. Sportskeeda.com a anunțat că cele două ar fi câștigat peste 1,2 milioane de dolari.
Sursa Foto: Instagram