Andra și Alexandra Dinu, în lacrimi la Românii au talent. Copilul care a lăsat mască juriul
Iată că abia a început sezonul 11 al emisiunii Românii au talent, că primul Golden Buzz a și fost dat! Cui? Ei bine, unui copil senzațional, care i-a făcut pe jurați să plângă de emoție.
Andra și Alexandra Dinu, în lacrimi la Românii au talent
Este vorba despre Filip Cioc, care i-a făcut pe Florin Călinescu, Andra și Alexandra Dinu să plângă, după ce acesta a cântat. Însă Florin Călinescu a fost cel care a apăsat butonul golden buzz, spre marea uimire a lui Filip Cioc, în vârstă de 11 ani.
Deși are deficiențe de vedere, Filip Cioc își urmează visul și caută să depășească barierele. Este stăpân pe calitățile sale vocale, intrând pe scena de la Românii au Talent și fermecând juriul, dar și publicul cu interpretarea sa magică.
„Eu am venit aici doar ca să bucur niște oameni și să-mi arăt mie că pot să fac acest lucru. Nu mă așteptam să-mi dea cineva Golden Buzz”, a spus Filip.
Jurații, emoționați până la lacrimi
”Ai cântat extrem de frumos. Îți mulțumesc mult pentru momentul acesta. O să rămână în mintea și în sufletul meu.”, a spus Alexandra Dinu.
”M-am emoționat foarte tare ascultând acest cântec, care este foarte foarte greu, dar este foarte frumos. Fără să-ți dai seama, mi-ai făcut o bucurie enormă, pentru că ai ales acest cântec și mă gândeam în timp ce cânți cât de frumoasă e muzica și ce poate face muzica. Tu ai adus foarte multă emoție pe scena de la Românii au talent”, a spus Andra.
”Filip a făcut aici o treabă extraordinară, pentru că momentul asta al tău este mai mult decât cântec. Tu, de fapt, n-ai cântat, tu ai trăit tot ceea ce ai avut să ne transmiți. Ai trăit tu și noi am simțit toată trăirea ta. Și ăsta este un lucru minunat, pe care noi n-avem cum să-l uităm și care nu poate să treacă așa ușor pe lângă noi. Sunt momentele de care o să ne tot aducem aminte din emisiune. Momente d-astea, precum cel pe care l-ai prezentat tu„, a spus Andi Moisescu.
”Chiar trebuie să ne aducem aminte de momentul ăsta”, a spus și Florin Călinescu cu ochii în lacrimi, după care a apăsat butonul Golden Buzz.
Amintim că emisiunea Românii au talent, sezon 11, a debutat ieri la Pro Tv, de la ora 20:30. O schimbare în acest nou sezon o reprezintă membrii juriului, format acum din: Alexandra Dinu, Andra, Andi Moisescu și Florin Călinescu.