Mesaj emoționant postat de Andra pe pagina sa de Instagram. Îndrăgita artistă a transmis un mesaj tuturor românilor pe care îi îndeamnă să rămână în case, pentru a-i proteja pe cei dragi. Postarea sa a strâns aproape 100 de mii de aprecieri și sute de mesaje de la fani.
Aflată în izolare la domiciliu, împreună cu familia sa, Andra Măruță a ținut să fie alături de fanii ei pe rețelele de socializare. Ea a postat un mesaj emoționant pe Instagram, la care a atașat o poza cu fetița ei, care privește în zare pe geam. Îngrijorată de îmbolnăvirile tot mai fracvente cu coronavirus ale românilor, îndrăgita cântăreață a ținut să sublinieze faptul că nimic nu mai e la fel acum, chiar dacă dincolo de pereții casei, natura înflorește. Și le recomandă tuturor să rămână în locuințele lor.
”Când ne uităm afară, totul pare la fel: iarba a înverzit, magnoliile sunt scuturate de vântul puternic, în casă miroase a zambile… Dar noi știm că de fapt nimic nu e mai e la fel. Suntem îngrijorați și neputincioși. Singura consolare, pentru unii dintre noi, este că suntem în casă cu cei dragi. Fiți puternici, dragii mei. Pentru ei, pentru cei pe care îi iubiți! #staiacasa ”, a scris Andra.
Chiar dacă mesajul ei a fost postat în urmă cu nici 24 de ore, peste 80 de mii de oameni l-au apreciat. Semn că mulți români au înțeles gravitatea situației în care ne aflăm și mesajul autorităților de a rămâne în case. În plus, vedeta a fost felicitată pentru atitudinea ei, de fani, care i-au trimis sute de mesaje. Iar unii dintre ei abia așteaptă să o revadă pe scenă.
”Doamne ajuta, sa fim bine cu totii! Sa ne vedem, la concertul tau, cu bine in Septembrie! ”