Andra l-a șocat pe Florin Călinescu la Românii au talent: ‘Ia uite, mă, cine face mișto de mine acum’
Aiko-Skdun București, grup de format din membri ai lotului național de karate, a fost precum o cutie a Pandorei în ediția 12 a emisiunii ”Românii au talent”. O veste venită de pe scenă i-a reamintit lui Florin Călinescu de celebrul său show de la Pro TV, ”Chestiunea zilei”. Proiectul a fost rampă de lansare pentru multe vedete de astăzi, printre care și Andra, iar de aici au început ”reproșurile”.
”Chestiunea zilei”, subiect de discuții între Andra și Florin Călinescu. Gazda show-ului și invitatul au ajuns astăzi la aceeași masă, în cadrul ”Românii au talent”
„Este un sport care necesită foarte multă implicare, disciplină. Trebuie să investești foarte mult timp, disciplină, efort, trebuie să sacrifici extraordinar de multe lucruri. Din moment ce suntem în situații de pandemie și toate competițiile, atăt interne, cât și externe, sunt închise, am zis că e o perioadă să ne pregătim și pentru altceva. Este o perioadă cu totul nouă, nu am mai pășit pe o scenă niciodată, cel puțin eu. Mă simt entuziasmată că pot arăta tuturor ce am învățat în acești ani de pregătire”, a declarat una dintre membrele grupului, înainte de a urca pe scenă.
Numărul lor a fost apreciat, a primit patru răspunsuri afirmative din partea juraților, deci a trecut mai departe în următoarea etapă de triere. În vreme ce concurenții își strângeau recuzita, un reprezentant al formației s-a apropiat de masa juriului, l-a bătut pe umăr pe Florin Călinescu și i-a amintit că atât el, cât și un karatist de pe scenă au fost în emisiunea lui de la Pro TV. Cu mulțumirile de rigoare, actorul s-a îndreptat spre colegii săi și și-a amintit că și Smiley cu trupa Simplu i-au călcat pragul atunci. Andra a completat că până și ea, în perioada lansării, a apărut la ”Chestiunea zilei”.
„Îmi aduc aminte acum și de pârliții ăștia”
- „Am fost de două ori invitat la Chestiunea zilei, pe vremuri. Unul dintre cei de aici are acum 41 de ani și a fost invitat la emisiune. Atunci era mic”, unul dintre reprezentanții grupului de karate.
- „Ia. Uite, măi, și el a fost invitat la Chestiunea zilei. Ca să vezi. Mulțumesc frumos. Ce amintire frumoasă”, a spus Călinescu.
- „Și eu am fost la Chestiunea zilei. Da, am fost când m-am lansat”, a replicat Andra.
- „Auzi, mă, și asta s-a lansat la mine și acum face mișto de mine. Ai auzit, Smiley? Stai, că îmi aduc aminte și de pârliții ăștia”, a continuat actorul.
- „Eu nu am fost”, a afirmat Smiley.
- „Ba ai fost. Cu trupa Simplu ai fost. Nu erai vedetă atunci”, a rememorat Călinescu.